Un articol de Florin Vasiliu (foto - Mihai Neacșu)
Dinamo București - H.C.M. Minaur Baia Mare 29-32 (14-13)
Deși pornea cu prima șansă după egalul obținut în tur la Baia Mare, Dinamo nu a reușit să fructifice avantajul propriului teren şi a trebuit să se recunoască învinsă de o echipă care s-a bazat practic pe cinci jucători a căror experiență a contat mult în economia jocului (portarul Tatai, Eklemovic 9 goluri, Sadoveac 9 goluri, Fotache 7 goluri, Pribanic 6 goluri).
Foto: Șandru a marcat șase goluri în meciul cu Minaur
Prima repriză a fost una de tatonare, în care cele două formații au fost pe rând la conducere pe tabela de scor. S-a greșit şi s-a ratat mult, iar portarii Tatai la oaspeți şi Irimuş la gazde se poate spune că au fost protagoniștii primei părți a jocului, intervențiile lor stârnind aplauze la scenă deschisă. Alb roșii au reușit însă să intre la vestiare cu un avantaj de un gol (14-13, scor identic cu cel înregistrat la pauză în tur).
La fel ca şi la Baia Mare, Minaur a început în forţă repriza a doua, dar de data aceasta a reușit să se distanțeze la patru goluri pe fondul unor greșeli copilărești în apărarea adversă. Dinamoviștii au schimbat sistemul în apărare şi puternic susținuți de public (iritat de prestația jenantă a celor doi arbitri) au reușit să revină şi au egalat în minutul 48 (24-24). Oaspeții au cerut time out şi au reușit ce şi-au propus, să taie elanul gazdelor. Sadoveac de două ori şi Eklemovic (7 m) şi-au readus formația în avantaj de trei goluri. Ratările lui Savenco de două ori singur cu portarul şi Diaw (7m) au risipit orice urmă de speranță în tabăra “câinilor”, care s-au văzut eliminați de o formație care a jucat mult mai pragmatic şi care s-a apărat cu îndârjire şi agresivitate maximă, chiar dacă a evoluat în deplasare.
Evoluția scorului
Repriza I: 1-0 min 3; 1-1 min 6; 5-3 min 11; 7-6 min 15; 9-10 min 19; 12-12 min 26; 14-13 min 29 scor la pauză.
Repriza a II-a: 14-14 min 32; 15-19 min 37; 17-20 min 40; 21-24 min 45; 24-24 min 48; 24-27 min 51; 27-29 min 53; 28-30 min 57; 29-32 min 60 scor final.
Marcatori: Şandru 6 goluri (1 din 7 m); Diaw 8 g (3 din 7 m): Vrankovic 4 g; Savenco 2 g; Băluţ 2 g; Chiruţ 2 g; Ragot 2 g; Niţu 2 g; Mocanu 1 g.
Felicitări băimărenilor şi succes în Final Four!
Sperăm că băieții noștri să treacă peste acest eşec, să înveţe din greșeli şi să-şi continue parcursul bun din Liga Națională pentru că valoarea lotului este una demnă de primele locuri ale clasamentului.
CS Dinamo, 10 februarie 2015, ora 8:15
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI