Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Handbal masculin HANDBAL. Dinamo - in elita handbalului european

HANDBAL. Dinamo - in elita handbalului european

HAMBURG_2024Echipa masculină de handbal Dinamo, campioana națională en titre, a fost parte, în zilele de 25 și 26 mai, a unui spectacol grandios, desfășurat la Hamburg, Germania, sub egida Federației Europene de Handbal: turneul Final 4 al EHF European League. Dinamo a fost singura echipă non-germană dintre cele patru calificate la această competiție, celelalte participante fiind forțe ale Bundesligii: SG Flensburg, Fuchse Berlin și Rhein Neckar Lowen.

Pentru a ajunge la Turneul de Final 4 de la Hamburg, Dinamo a jucat 14 meciuri, dintre care ultimele două ”duble” fiind eliminatorii, cu echipe din Danemarca (Silkeborg și Skjern). Calificarea la Hamburg este o premieră pentru Dinamo și reprezintă o performanță la nivelul întregului sport românesc.

În primul meci, disputată sâmbătă, 25 mai a.c., Dinamo a cedat în fața formației SG Flensburg, scor 32-38, echipă care avea să cucerească duminică trofeul EHF European League, după o finală câștigată de aceeași manieră (36-31) în fața fostei deținătoare a cupei, Fuchse Berlin.

Dinamo în meciul cu Flensburg: Cupara, Heidarirad – Dedu 2, Racoțea, Negru, Alex Pascual 4, Kukic 3, Kasparek 6, Stanciuc, Rosta 3, Kuduz 5, Humet, Akimenko 7, Bokhan, Ali Zein, Militaru.

Duminică, Dinamo a întâlnit în meciul pentru medaliile de bronz echipa Rhein Neckar Lowen. După un meci extrem de disputat, formația germană s-a impus la limită, scor 32-31. Campioana României a avut șansa egalului la ultima fază, dar mingea a lovit bara. În caz de egalitate s-ar fi executat aruncări de departajare de la 7 metri.

Dinamo în meciul cu Rhein Neckar Lowen: Cupara, Heidarirad – Dedu 2, Cenic 1, Racoțea 1, Negru, Alex Pascual 1, Kukic 3, Kasparek 5, Stanciuc 1, Rosta 6, Kuduz 2, Akimenko 5, Bokhan 1, Ali Zein 5, Militaru.

Dinamo a fost însoțită la Hamburg de numeroși suporteri, veniți atât din țară, cât și din toată Europa (Germania, Anglia, Danemarca, Belgia, Italia) sau de peste Ocean (Canada). Clubul Sportiv Dinamo le mulțumește tuturor celor care au susținut-o în impresionanta Barclays Arena din Hamburg, o sală de 15.000 de locuri, în care vocile românilor au dominat de multe ori atmosfera.

Dincolo de prezența la Turneul Final 4 al EHF European League, Dinamo a mai avut satisfacția de a oferi golgeterul competiției. Extrema dreaptă Andrii Akimenko a fost cel mai bun marcator, cu 95 de goluri.

Dinamo se pregătește să pună punct unui sezon remarcabil, în care a câștigat toate cele trei trofee interne, Supercupa României, Cupa României, Titlul național, și s-a calificat între primele 4 echipe din EHF European League. Dinamo a mai reușit o singură dată în istorie să realizeze ”tripla” internă, în sezonul 2018-2019.

CS Dinamo

 

Program Competitional

Săptămâna 10-16 august 2026

Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august

Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august

Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august

Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)

Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)

Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București

Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschiseLink informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 277 guests online