Liga Națională, etapa 13: Dinamo – Minaur Baia Mare 31-31 (15-16)
Handbaliștii de la Dinamo au încheiat turul campionatului cu un egal consemnat pe teren propriu în meciul cu Minaur Baia Mare. Fără aportul a doi jucători de bază, căpitanul Dan Savenco și interul Amine Bannour, ambii indisponibili, campioana a avut de tras în fața unei formații care a dat totul pe teren. Dinamo a acumulat 21 de puncte din 12 meciuri (a rămas de disputat restanța cu CSM București).
Mai proaspeți, oaspeții au dominat începutul de joc, când s-au desprins la 5-11 (min. 17). Dinamo a revenit însă până la pauză, egalând la 15 (min. 29).
La începutul părții secunde, pe fondul câtorva intervenții inspirate ale portarului oaspete, Țenghea, Minaur s-a distanțat din nou, 21-26 (min. 45). Banca dinamovistă a cerut time-out, a introdus în atac ambii coordonatori de joc, Șandru și Alouini (unul dintre ei a acoperit, în funcție de fază, postul de inter dreapta), iar în opt minute s-a restabilit egalitatea: 27-27 (min. 53).
Finalul a fost încins. Oaspeții au avut 28-30 (min. 54), dar Dinamo s-a apărat perfect și a reușit să egaleze și să preia conducerea când mai erau 9 secunde de joc: 31-30. Oaspeții au cerut time-out, iar la reluare au reușit să găsească breșa în apărarea dinamovistă, egalând.
Marcatori: Descat 4, Alouini 4, Szasz 2, Negru 3, Gavriloaia 3, Komogorov 3, Kuduz 5, Zulfic 4, Acatrinei 3 (Dinamo), respectiv Makaria 5, Botea 4, Popescu 5, Căbuț 4, Haiduc 5, Brajovic 6, Cristescu 2 (Minaur).
Sâmbătă, 8 decembrie, Dinamo va juca în deplasare la Sighișoara în optimile de finală ale Cupei României.
CS Dinamo, 7 decembrie 2018
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI