Un articol de Florin Vasiliu (foto - Mihai Neacșu)
Dinamo București - C.S.M. Ploiești 34-27 (18-15)
Dinamo a câștigat ultima etapă din turul sezonului regulat şi este "campioana de toamnă" a Ligii Naționale de handbal. Câinii şi-au respectat blazonul şi au învins de o manieră categorică ambițioasa echipă C.S.M. Ploiești. Oaspeții au jucat cu multă dăruire, încercând să facă o surpriză, deşi se confruntă cu mari probleme financiare (jucătorii depunând memorii la federația de specialitate pentru neachitarea salariilor).
Prima repriză a fost una echilibrată şi datorită evoluției bune a lui Szopka, portarul ploieștenilor, care a parat multe din aruncările alb roșiilor, dar şi a fostului dinamovist Cosmin Capotă. A fost un joc alert, în care ambele echipe au încercat să-şi surprindă adversarul pe contraatac şi cu repuneri rapide de la centrul terenului. Interul dreapta croatul Vrankovic confirmă forma bună în care se află, el reușind să înscrie nu mai puțin de 11 goluri în această partea jocului.
Evoluția scorului: 4-4 min 6; 7-5 min 10; 10-7 min 15; 13-10 min 20; 15-14 min 26; 18-15 min 30.
Diaw a coordonat mult mai bine defensiva dinamovistă în repriza a doua dejucând orice încercare de combinație a jucătorilor ploieșteni. S-au recuperat multe mingi şi s-au marcat multe goluri pe contraatac. Un rol important l-a avut şi portarul Darius Makaria, care a parat nu mai puțin de 13 aruncări (inclusiv o aruncare de la 7 m). Eliodor Voica a rulat tot lotul şi a încercat formule noi de joc. A fost un ultim antrenament cu public foarte util înaintea confruntării din Cupa E.H.F. cu slovenii de la Maribor Branik (21 noiembrie, deplasare).
Evoluția scorului: 23-17 min 35; 24-20 min 41; 27-22 min 46; 29-22 min 49; 33-25 min 57; 34-27 min 60.
Marcatori: Vrankovic 15 goluri; Ragot 4 g; Băluţ 4 g; Şandru 2 g; Mocanu 2 g; Zulfic 2 g (2/7 m); Diaw 1 g; Savenco 1 g; Câmpan 1 g; Milasevic 1 g; Asoltanei 1 g. Turul campionatului se încheie cu Dinamo pe primul loc şi asta este foarte important pentru moralul băieților noștri. Felicitări şi baftă în duelurile europene! Fortza Dinamo!
CS Dinamo, 18 noiembrie 2015
În perioda 31.05 - 1.06.2026 inclusiv, BAZINUL ESTE ÎNCHIS.
Abonamentele de înot agrement se prelungesc automat cu 2 zile (cu excepția AGR 365), iar şedințele de inițiere se reprogramează pe WhatsApp la 0740 100 030.
CS Dinamo vă urează o minivacanță frumoasă!

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor mijloace fixe de resort auto (3 autovehicule) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI
ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor bunuri materiale de resort auto (piese de schimb) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI