Un articol de Florin Vasiliu (foto - Mihai Neacșu)
HC Odorhei – Dinamo București 34-38 (14–19)
HC Odorhei şi Dinamo s-au întâlnit în etapa cu numărul 22 a Ligii Naționale. Cele mai valoroase echipe ale campionatului au oferit un spectacol handbalistic frumos. A fost un derby al orgoliilor, în care ambele echipe au urmărit cu ardoare victoria, dorind să demonstreze că îşi merită locul în clasament. S-a jucat bărbătește, dur chiar în anumite parți ale jocului, dar așa cum stă frumos unor adevărați sportivi, la sfârșit toată lumea şi-a strâns mâinile.
Gazdele au jucat foarte agresiv, dar dinamoviștii căliți în întâlnirile europene nu au făcut pasul în spate şi au găsit soluții inteligente cu care au pus de multe ori pe picior greșit defensiva adversă. Mult mai exacți la finalizare, cu Şandru, Ragot şi Vrankovic în bună dispoziție de joc, dinamoviștii şi-au impus ritmul şi au pus stăpânire pe joc din minutul 17. Când aceștia au fost mai strict marcați a funcționat foarte bine colaborarea cu pivoții Mocanu şi Savenco, greu de oprit în situații de unu contra unu. Per ansamblu, câinii au fost mai buni, iar ”cerberul” Irimuş a fost omul meciului cu 20 de parade salvatoare.
Două mingi recepționate în plină figură nu l-au înmuiat pe bravul portar care s-a ambiționat şi mai mult spre disperarea fanilor echipei gazda, care au umplut până la refuz micuța şi cocheta sală din Odorhei. Nu putem să omitem şi aportul defensivei care s-a mișcat bine în sistem 5:1 cu Diaw avansat dar şi în sistem 6:0, unde revenirea lui Răzvan Răpciugă lângă Savenco este de bun augur. Salutăm revenirea doiarului dinamovist care suntem siguri că va aduce un plus de entuziasm şi agresivitate în apărare. Suntem însă alături şi de bravul Mousavi căruia îi dorim însănătoșire grabnică.
Prima repriză a fost echilibrată până în minutul 17. Gazdele au început în forță, marcând prin Mihalcea şi Sipos. Dinamo nu s-a pierdut cu firea, a combinat frumos şi a preluat conducerea în minutul 5 prin golurile marcate de Şandru, Mocanu şi Vrankovic. Tálas şi Markez şi-au readus echipa în avantaj.
Alb roşii combină frumos şi Şandru finalizează din extremă stângă. Diaw recuperează o minge şi plecă cu dribling din jumătatea proprie de teren, pierzându-şi adversarii pe drum şi scorul devine 4-5 în favoarea oaspeţilor. Rusia pătrundere în stilul caracteristic şi Markez de la 7 m înscriu pentru harghiteni (6-5 minutul 12).
Diaw pătrunde din centru şi egalează. Repunere rapidă şi Ojleski singur cu Irimuş nu iartă. Ragot îl angajează superb pe Mocanu care restabileşte egalitatea. Vrankovic scapă singur pe contraatac şi scorul devine 8-9 în minutul 15. Kuzmanoski, foarte decis, restabileşte egalitatea. Torpile marca Ragot şi Şandru, iar Dinamo conduce cu două goluri. Primul time out cerut de Vlad Caba şi imediat Kuzmanoski reduce din diferenţă. Asoltanei finalizează un contraatac, iar în replică Ojleski înscrie din extremă stângă. Urmează o serie de patru goluri ale câinilor, Mocanu, Şandru, Asoltanei şi Zulfic reducând la tăcere tribunele. Scor 11-16, minutul 26. Se joacă în ritm alert, Tálas, Onyejekwe, Rusia pentru gazde şi Ragot, Zulfic (7 m) pentru oaspeţi înscriu în ultimele patru minute de joc ale prime părţi. Scor la pauză 14-19.
Repriza a doua s-a desfășurat în acelaşi ritm, cu gazdele căutând să recupereze diferenţa cu orice preţ, chiar şi apelând la faulturi mai dure. Alb roşiii nu au cedat şi au luptat exemplar până la ultimul fluier al arbitrilor, care au fost puţin cam depăşiţi de desfăşurarea evenimentelor în această parte a jocului. Cel mai constant jucător al gazdelor, Mihalcea, a marcat primul gol al reprizei, iar Markez a redus din handicap cu o aruncare de la 7 m.
Savenco şi Asoltanei, pe contraatac, au readus oaspeţii în avantaj de cinci goluri. A urmat însă o perioadă mai bună a elevilor lui Vlad Caba, care au redus ecartul la două goluri, 20-22 minutul 36. Şandru demonstrează că trece print-o perioadă foarte bună şi își asumă din nou responsabilitatea aruncării, marcând spectaculos. Îl imită Vrankovic care recuperează o minge bâlbâită de defensiva adversă şi de Mironescu. Scorul devine 21-25 în minutul 41 şi antrenorul Odorheiului solicită time out. Fără folos însă, gazdele nereuşind să înscrie decât prin Tálas, care calcă flagrant în semicerc sub privirile îngăduitoare ale arbitrilor.
În schimb Ragot şi Şandru își continuă recitalul şi marchează cu o uşurinţă dezarmantă. Drept consecinţă, scorul devine 22-27 în minutul 43 şi gazdele sunt nevoite să solicite un nou timp de odihnă. Nu se mai poate schimba însă nimic, Mihalcea se zbate, marchează pe contraatac, din extremă şi îşi asumă chiar şi aruncările de la 7 metri, dar nu poate rezolva de unul singur un meci în care Dinamo a jucat ca o adevărată echipă. Câinii fac spectacol pe final şi câștigă de o manieră categorică deby-ul Ligii Naționale. Scor final 34 – 38.
La numai trei zile după un meci deosebit de greu în Cupa EHF, în care au cedat la limită în faţa lui Magdeburg, alb roşiii au dat dovadă de caracter, mobilizându-se exemplar pe terenul contracandidatei principale la titlu. Respect şi Felicitări!
Marcatori: Vrankovic 7 goluri; Șandru 7 g; Ragot 5 g (1/7 m); Mocanu 4 g; Savenco 2 g; Asoltanei 4 g; Mironescu 3 g; Diaw 2 g ;Zulfic 2 g (1/7 m); Băluţ 1g; Câmpan 1g.
Prin acest succes Dinamo s-a distanțat la nouă puncte în clasament, față de următoarea clasată (CSM București), cu patru etape înainte de finalul sezonului regulat.
CS Dinamo, 25 februarie 2016
4-10 decembrie 2023
RUGBY. Liga Națională (finala pentru titlu), sâmbătă 9 decembrie, ora 13:00: Dinamo București – CSM Știința Baia Mare. Stadion Arcul de Triumf
Fotbal. Liga 1 (etapa 18), luni 4 decembrie, ora 20:00: Sepsi Sfântu Gheorghe – Dinamo 1948
Handbal. EHF European League (etapa 6), marți 5 decembrie, ora 19:45: Dinamo București – Chambery Savoie Mont Blanc Handball. Sala Dinamo
Volei masculin. Cupa României, sferturi de finală (retur), miercuri 6 decembrie, ora 18:00: Corona Brașov - Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 14), sâmbătă 9 decembrie, ora 19:00: CS Minaur Baia Mare – Dinamo
Volei feminin. Divizia A1 (etapa 10), sâmbătă 9 decembrie, ora 17:00: CSM Târgoviște - Dinamo
Baschet. LNB Getica 95 (etapa 12), sâmbătă 9 decembrie, ora 18:00: Laguna București - Dinamo
Volei masculin. Divizia A1 (etapa 9), duminică 10 decembrie, ora 15:00: Rapid București – Dinamo
Înot. Campionatul European în bazin de 25 de metri, 5-10 decembrie, Otopeni
Programul de agrement va fi redus sâmbătă, 09.12.2023 – până la ora 18:00, iar duminică, 10.12.2023, va începe la ora 13:00, ca urmare a Ediției a III-a a CUPEI ”MOȘ CRĂCIUN” la Polo.
Va mulțumim pentru înțelegere.
CS Dinamo