CSM Ploiești - Dinamo Municipal Călărași: 25-29 (13-16)
Dinamo confirmă poziția din clasament, învingând la Ploiești, vineri, 9 decembrie, în etapa a 11-a, echipa prahoveană CSM care este clasată pe locul 12.
Victoria era una necesară pentru Dinamo având în vedere bătălia acerbă pentru puncte între ocupantele locurilor 3-7 din clasament, acolo unde o victorie te poate propulsa chiar și 4 poziții dacă rezultatele celorlalte combatante ar fi negative în etapa respectivă.
Primul sezon al acestei ediții de campionat se încheie aici. Handbaliștii vor intra în vacanță până pe 22 ianuarie când campionatul se va relua cu meciurile etapei cu numărul 11. Pentru Dinamo, reluarea campionatului se va face printr-un meci dificil cu o echipă de valoare sensibil egală și care se bate, de asemenea, pentru zona de play-off a clasamentului: E.L.P. Tg. Jiu.
Până atunci, să le urăm handbaliștilor noștri o vacanță tihnită și mult succes în perioada de pregătire care va precede începutul sezonului viiitor.
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI