Liga Națională, etapa 8 (restanță): Dinamo – CSM București 28-20 (16-6)
Handbaliștii de la Dinamo au reușit miercuri, pe teren propriu, una dintre cele mai solide prestații din acest sezon al Ligii Naționale. Roș-albii au jucat la nivelul arătat în Liga Campionilor și au învins fără drept de apel pe CSM București. Jucătorii antrenați de Ștefan Constantin și Sebastian Bota aveau nevoie de acest succes pentru a rămâne în partea superioară a clasamentului.
Dinamo a intrat tare în meci şi nu i-a dat nicio speranţă adversarei. Cu o apărare excelentă, în care mobilizarea a fost maximă, iar portarul Saeid Heidaridad s-a dovedit în mare formă, şi cu un inter dreapta Amine Bannour de neoprit în atac, deşi a avut febră 40 de grade cu o seară înainte, Dinamo a fost cu cel puțin două clase peste adversarii care ocupau, înaintea meciului, prima poziție din clasament. Foarte bun a fost și jocul în atac al coordonatorului Kamel Alouini.
Încă de la pauză, Dinamo s-a desprins la 10 goluri, scor 16-6. În partea secundă, diferenţa s-a mărit la 11 goluri, ultima oară înregistrându-se această diferență în minutul 58. Pe final, alb-roşiii au redus motoarele, astfel că rezultatul s-a mai „strâns”, 28-20.
Dinamo nu a putut miza în acest meci pe Kuduz, accidentat.
În urma acestui rezultat, Dinamo a acumulat 36 de puncte, fiind pe locul 4.
Dinamo: Heidarirad, Missaoui, Grigoraș – Bannour 10, Komogorov 4, Desacat 2, Alouini 2, Negru 2, Șandru 2, Gavriloaia 2, Zulfic 2, Acatrinei 1, Szasz 1, Savenco, Dima, Mousavi.
Pentru CSM București au marcat: Bera 7, S. Esteki 3, Militaru 3, Rotaru 2, Tioumentsev 2, Mănescu 2, Georgievski 1.
Următorul meci al campioanei va avea loc în deplasare, pe 16 februarie, la Bacău.

CS Dinamo, 14 februarie 2019
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI