Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Handbal masculin Handbal. Thriller cu lovituri de departajare. Dinamo s-a calificat in Turneul Final 4 al Cupei Romaniei

Handbal. Thriller cu lovituri de departajare. Dinamo s-a calificat in Turneul Final 4 al Cupei Romaniei

Cupa României, sferturi de finală: Dinamo – CSM București 25-24 (12-10, 22-22)

CR_D_vs_CSM_dec12Handbaliștii de la Dinamo au încheiat anul 2018 cu o calificare pe cât de dramatică, pe atât de frumoasă în turneul Final 4 al Cupei României. Jucătorii antrenați de Ștefan Constantin și Sebastian Bota s-au impus pe teren propriu, duminică 16 decembrie, cu CSM București (manșă unică) la penaltyurile de departajare, scor 25-24. După 60 de minute, scorul a fost egal, 22-22.

Derbyul sferturilor de finală ale Cupei României s-a jucat în Sala Dinamo, între două forțe ale competițiilor interne care și-au disputat timp de două sezoane finala Ligii Naţionale (edițiile 2016 și 2017, ambele câştigate de alb-roşii). Rivalitatea creată între cele două cluburi în ultimii ani a produs și acum un meci frumos, disputat până la ultimul fluier.

Dinamo a început mai bine, cu o apărare fantastică, excelent coordonată de Dan Savenco. În atac, centrul Kamel Alouini a fost dispecer și finalizator deopotrivă, astfel că echipa campioană a condus cu 3-0, 5-1, 6-2 şi 8-4 (min. 19).

CSM nu a cedat, l-a luat om la om pe Alouini, iar în minutul 29 a egalat, 10-10, cel mai bun jucător al oaspeţilor fiind ex-dinamovistul Allahkaram Esteki (cu 5 goluri). Dinamo a avut însă forţă să puncteze de două ori până la pauză, pentru a intra în avantaj după 30 de minute: 12-10.

Repriza a doua a fost extrem de disputată. Dinamo s-a desprins iar la patru goluri, 18-14 (min. 41), dar din nou CSM a revenit, 19-19 (min. 48).

Dinamo_echipa_CR_cu_CSM

În ultimele 12 minute s-a jucat un handbal de calitate, cu multă determinare de ambele părți. Dinamo a avut victoria în mână: 21-19 (min. 55) şi 22-20 (min. 59). Cu 13 secunde înainte de final, campionii mai aveau avantaj de un gol, 22-21, şi o aruncare de la 7 metri. Zulfic a ratat, iar Ramba a adus egalitatea în ultima secundă.

Au urmat aruncările de departajare, unde eroul victoriei dinamoviste a fost portarul Saeid Heidarirad, care a apărat trei aruncări de la 7 metri, aducând calificarea în tabăra alb-roşiilor.

Saeid_cu_CSM_CR

Dinamo: Missaoui, Hedarirad, Grigoraș - Bannour 4, Gavriloaia 4, Zulfic 4, Descat 3, Alouini 3, Acatrinei 3, Mousavi 2, Negru 1, Komogorov 1, Șandru, Savenco, Kuduz, Dima.

Pentru CSM au marcat: Onyejekwe 7, A. Esteki 6, Ramba 3, Teixeira 2, Georgievski 2, Rotaru 2, S. Esteki 1, Tioumentsev 1.

Turneul Final 4 al Cupei României se va desfășura în zilele de 9-10 martie 2019 (gazda va fi desemnată prin licitație). Cele patru echipe care se vor lupta pentru trofeu sunt: Dinamo, Steaua, Politehnica Timișoara și CSM Focșani.

CS Dinamo, 17 decembrie 2018

Program Competitional

Săptămâna 10-16 august 2026

Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august

Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august

Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august

Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)

Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)

Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București

Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschiseLink informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 302 guests online