Managementul campioanei la handbal are în vedere și o strategie pe termen lung, prin cooptarea în lot a unor jucători tineri, care pot ajuta echipa timp de mai multe sezoane.
Călin Demetrious Hossu (20 de ani) va îmbrăca tricoul alb-roșu în următoarele două sezoane (cu posibilitatea de prelungire). Jucător la linia de 9 metri (preponderent pe postul de inter stânga), Călin s-a cizelat la echipa de juniori a puternicului club german THW Kiel.
”Am început handbalul la U Transilvania Cluj-Napoca, după care am trecut la LPS Cluj. În 2016 am plecat în Germania, la Kiel, unde am jucat la echipa de Under 19. La sfârșitul junioratului, în 2018, am revenit acasă, la Cluj”, spune Călin. El s-a născut în Cipru, la Nicosia, unde tatăl său a evoluat ca jucător de handbal timp de cinci sezoane.
După un sezon la Universitatea Cluj-Napoca, în Liga Națională 2018-2019, unde a marcat 67 de goluri, lui Călin i s-a oferit șansa de a se alătura echipei campioane. ”Este un mare pas înainte pentru mine. Mi s-a împlinit un vis, pentru că de mic am fost dinamovist”, a declarat tănărul jucător. El a avut parte și de o utilă experiență la echipa națională de seniori, unde a fost solicitat să participe în pregătire.
Conform regulamentului FRH, echipele din Liga Națională sunt obligate ca în sezonul 2019-2020 să aibă pe foaia de joc minimim un jucător sub 21 de ani, care trebuie să adune la final o medie de 10 minute jucate per meci.
CS Dinamo, 26 iunie 2019
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI