Liga Națională, finala (meci 1): Steaua - Dinamo 25-27 (10-10, 23-23), după lovituri de departajare de la 7 metri
Handbaliștii de la Dinamo sunt la numai un pas distanță de un nou titlu național, al treilea consecutiv, după ce s-au impus la Chiajna la finele unui meci plin de dramatism, decis la aruncările de departajare de la 7 metri. Dinamoviștii au avut nervii mai tari și au câștigat cu 4-2 la penaltyuri, după ce portarii Heidarirad și Grigoraș au apărat câte o aruncare a gazdelor. Jocul doi al finalei va avea loc pe 23 mai, ora 18:00, în Sala Dinamo.
Meciul a fost extrem de ehilibrat, cu ambele echipe succedându-se la conducere, însă fără să ia avans mai mare de două goluri. Dinamo a început cu o linie de 9 metri formată din Gayduchenko (centru), Komogorov și Sajad Esteki (interi), în timp ce în apărare s-a mers pe formula deja consacrată, cu Savenco și Mousavi centrali. Defensiva a fost de altfel punctul forte al alb-roșiilor în acest meci.
Dinamo a punctat prima și a condus în prima repriză la 6-8 (min. 21), după ce Heidarirad a apărat o aruncare de la 7 metri. Steaua a avut la rându-i avantaj pe tabelă de câteva ori, 4-2, 5-3, 6-4 (min. 16). La pauză a fost egal, 10-10.
În debutul părții secunde, Dinamo s-a desprins din nou, 11-13 (min. 34), principalul om de gol fiind Vitaly Komogorov. Steaua a revenit grație intervențiilor portarului Babasafari și a trecut în avantaj în următoarele 14 minute, ultima dată la 19-17 (min. 45). Un nou 7 metri apărat de Heidarirad a dat semnalul revenirii dinamoviste, alb-roșiii egalând la 19 (min. 48), pentru ca în minutul 52 să preia conducerea, 20-21.
Dinamo a avut șansa desprinderii la două goluri, dar nu a gestionat bine atacurile care au urmat, astfel că Steaua a avut șansa de a reintra în joc. Cu două minute înainte de final, gazdele conduceau cu 23-21, însă jucătorii antrenați de Ștefan Constantin și Ionel Ene nu le-au lăsat bucuria unei victorii. Komogorov cu două goluri a restabilit egalitatea și a trimis meciul la aruncările de departajare de la 7 metri. La penaltyuri, pentru Dinamo au marcat Descat, Sajad Esteki, Gavriloaia și Komogorov, ultimul aducând bucuria victoriei.
Dinamo: Grigoraș, Heidarirad - Komogorov 9, S. Esteki 5, Gavriloaia 4, Gayduchenko 3, Mocanu 2, Descat 2, Bera 2, Șandru, Mironescu, Mousavi, A. Esteki, Savenco.
Pentru Steaua au marcat: Bizău 6, Mihalcea 5, Roșu 5, Florea 2, Aslanian 2, Stavrositu 2, I. Georgescu 1, Vegar 1, Johannson 1.
Arbitri: Bogdan Ștark - Romeo Ștefan
Credit foto: Răzvan Păsărică - sportpictures.eu
CS Dinamo, 17 mai 2018
În perioda 31.05 - 1.06.2026 inclusiv, BAZINUL ESTE ÎNCHIS.
Abonamentele de înot agrement se prelungesc automat cu 2 zile (cu excepția AGR 365), iar şedințele de inițiere se reprogramează pe WhatsApp la 0740 100 030.
CS Dinamo vă urează o minivacanță frumoasă!

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor mijloace fixe de resort auto (3 autovehicule) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI
ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor bunuri materiale de resort auto (piese de schimb) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI