Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Polo A murit Anatol Grinţescu, patriarhul poloului românesc

A murit Anatol Grinţescu, patriarhul poloului românesc

Tolea_GrintescuClubul Sportiv Dinamo deplânge dispariţia unei figuri emblematice a sportului românesc. Anatol Grinţescu, patriarhul poloului românesc, s-a stins din viaţă luni de dimineaţă, la vârsta de 74 de ani, în urma unui atac cerebral. Preşedinte al Federaţiei Române de Polo, omul care a ştiut ca nimeni altul să ţină în frâu orgoliile din jocul cu mingea pe apă, Tolea Grinţescu a fost obligat, de unele probleme de sănătate, să facă un pas în spate încă de la începutul acestui an, însă influenţa sa benefică s-a resimţit din plin, chiar dacă „amiralul” nu a mai putut fi prezent pe marginea bazinului.

Anatol Grinţescu s-a născut la Chişinău pe data de 1 august 1939 şi a cunoscut gloria sportivă la Dinamo, echipă cu care a câştigat 10 titluri de campion naţional ca jucător şi două ca antrenor. Culorile primei reprezentative le-a apărat, ca jucător, timp de 12 ani, timp în care a adunat 176 de selecţii (85 de goluri) şi a participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice (1960 şi 1964). Palmaresul olimpic şi l-a completat ca antrenor, naţionala calificându-se la trei ediţii olimpice cu el la timonă (1972, 1976 şi 1980). În ultimii 30 de ani, Tolea Grinţescu şi-a valorificat fiecare picătură de energie pentru dezvoltarea poloului românesc: ca antrenor federal, secretar general sau ca preşedinte.

Clubul Sportiv Dinamo transmite familiei sincere condoleanţe. Dumnezeu să-l ierte!

Program Competitional

Săptămâna 19-25 octombrie 2026


BASCHET. FIBA Europe Cup (etapa 3), marți 20 octombrie, ora 21:30: Coretec Oostende (Bel) – Dinamo. Live YouTube FIBA

HANDBAL. EHF Champions League (etapa 5), miercuri 21 octombrie, ora 19:45: Dinamo – SAH Aarhus. Digi Sport / Prima Sport

RUGBY. Cupa României (etapa 3), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo

VOLEI MASCULIN. Divizia A1 (etapa 1), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: SCMU Craiova - Dinamo

VOLEI FEMININ. Divizia A1 (etapa 2), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: Volei Alba Blaj - Dinamo

FOTBAL. Liga 2 (etapa 11), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: CS Dinamo – Popești Leordeni. CNF Buftea

HANDBAL. Liga Națională (etapa 6), duminică 25 octombrie, ora 17:00: U Cluj Napoca – Dinamo

FOTBAL. Superliga Romania (etapa 13), duminică 25 octombrie, ora 19:00: CFR Cluj – FC Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

Acord colectiv - raporturi de serviciu

Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link

banner_site_Acord_Colectiv

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 702 guests online