Play-off, etapa 2: Dinamo – CSM Știința Baia Mare 23-17 (raport eseuri: 2-2)
Rugbiștii de la Dinamo și-au trecut în cont o victorie mare în etapa a doua a play-offului. Jucătorii antrenați de Sosene Anesi s-au impus pe teren propriu (Stadion Florea Dumitrache / 20 august) în fața campioanei en-titre, la finele unui meci extrem de disputat, în care s-a jucat până la utimul fluier.
Dinamo a început bine și a condus cu 13-0, prin două penalități concretizate de Helarius Kisting și un eseu al noului venit Ovidiu Cojocaru (transformat tot de Kisting). Dinamo părea că are meciul în mână, mai ales că unul dintre jucătorii echipei oaspete a văzut roșu pentru o lovitură cu capul (Mureșan Domițian, min. 28), însă raportul în teren s-a reechilibrat după ce Kisting a primit și el cartonașul galben.
Oaspeții au finalul de repriză mai bun și au culcat balonul în terenul de țintă dinamovist prin Jason Tomane (transformat de Paul Popoaia). 13-7, scorul pauzei.
În repriza secundă cele două echipe și-au împărțit minutele de dominare. Oaspeții au punctat primii, printr-o penalitate (13-10), apoi Dinamo s-a distanțat la 20-20 prin eseul marcat de Gabriel Pop și transformat de Kisting.
Maramureșenii au revenit în joc prin eseul lui Sikuea Taliauli (transformat de Papoaia), iar finalul s-a încins. Dinamovistul Swanepoel vede și el cartonașul galben, dar Jondre Williams mărește avantajul echipei Dinamo printr-o penalitate: 23-17.
Utimele minute s-au jucat în 22-ul dinamovist, cu trupa lui Sosene Anesi apărând eroic victoria în fața campioanei.
Dinamo și-a trecut în cont patru puncte, în timp ce Baia Mare s-a ales cu punctul bonus defensiv.
În celălalt meci din play-off, Steaua s-a impus la Timișoara cu 32-14 (victorie cu punct bonus ofensiv).

Pentru Dinamo au marcat:
Ovidiu Cojocaru – eseu
Gabriel Pop – eseu
Helarius Kisting – 2 lovituri de pedeapsă + 2 transformări
Jondre Williams – 1 lovitură de pedeapsă
Clasament după două etape: 1.Steaua 6p, 2.Dinamo 5p (38-38), 3.Baia Mare 5p (47-47), 4. Timișoara 4p.
În etapa următoare, Dinamo va juca în deplasare cu Steaua (vineri, 26 august).
CS Dinamo, 21 august 2022
Vă informăm că, în perioada 20.07.2026 – 25.07.2026, sala de fitness va fi închisă pentru efectuarea unor lucrări de întreținere.
Ședințele neefectuate în această perioadă vor putea fi recuperate ulterior, iar abonamentele vor fi prelungite corespunzător.
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!
Vă așteptăm cu drag începând cu 26.07.2026