Rugby - Jurnal de vacanță II

Centrul din Linia I

Articol și interviu de Horațiu Bărgăunaș

O victorie colosală, în Rusia, în Cupa Europeană pe Națiuni: 0-25, un scor important prin acest „0” pe care statisticienii au trebuit să îl catalogheze ca fiind inedit în istoria întâlnirilor cu „urșii” ruși.

Tot la capitolul statistici, lângă mine, așezat cuminte pe scaunul avionului, se află Flavius Dobre, un munte de om la cele 115 kg și 1,83 metri, un adevărat pilier, un jucător de linia I desăvârșit. El și-a marcat cu aceasta victorie, revenirea la echipa națională, după 2 ani de absență. „La ultima prezență reușisem să batem Portugalia, apoi nimic. Nu m-am mai regăsit pe lista de convocări, nu am primit explicații, dar nu m-am descurajat. Dacă ultimul antrenor, neozeelandezul Steve McDowell nu mă considera a fi un profil adecvat de pilier, aveam sa îi demonstrez contrariul.”

Dar orice sfârșit este, de fapt, un nou început. A muncit în continuare, s-a antrenat mai mult, a rămas același jucător serios și iată-l, din nou, îmbrăcând tricoul stejarilor. Iar eu, din vorbă în vorbă, după ce trecem de primul strat de nori, încep să îl asediez pe Flavius cu întrebări.

Horațiu Bărgăunaș: Îți mai aduci aminte cum ai început prima oară sportul cu balonul oval?

Flavius Dobre: Cum să uit așa ceva? E imposibil! Eram acasă (n.r. Mangalia) și, mergând pe plajă, am observat niște copii de vârsta mea aruncând o minge ovală de la unii la alții. Era diferit de fotbal, era altceva. Am intrat și eu în joacă și, iată-mă, 20 de ani mai târziu că nu am rămas tot în fenomen.

H.B.: De câți ani ești la Dinamo?  

F.D.: De când m-am angajat (râde). Pe la 15 ani am plecat la București, unde mi-am făcut junioratul la Grivița și apoi, când am terminat, am venit direct la Dinamo. M-a atras acest club încă de atunci, avea și are, în continuare, un renume, o rezonanță specială.

H.B.: Unde te-ai simțit mai bine: la Grivița sau la Dinamo?

F.D.: Nu există termen de comparație. La Grivița eram junior, jucam de plăcere, am învățat foarte multe de la antrenorul meu de atunci, Marin Alexandru. Apoi am ajuns la Dinamo unde totul s-a schimbat: aici nu există sezon în care să nu se vrea titlul, așa este tradiția. Presiunea era și este, în continuare, foarte mare. Când joci în tricoul alb–roșu aperi un renume, o istorie de foarte mulți ani, un blazon.

H.B.: Să înțeleg că, la Dinamo, ai cunoscut adevărata glorie?

F.D.: Da, categoric. Campionate, cupe, selecții la echipa națională… Aici a început toată povestea.

H.B.: Câte selecții ai prins la echipa națională? Când ai debutat?

F.D.:. Spre rușinea mea, nu știu câte selecții am la activ, dar debutul l-am avut în anul 2002. Pe vremea aceea jucam centru (râde iar). Eram mult mai slab, aveam cam aceeași viteză și eram cu câțiva anișori mai tânăr.

H.B.: Ai putea spune că ai debutat de mai multe ori la națională? Ca centru și apoi ca pilier (jucător în linia I n.r.)? 

F.D.: Da, așa este. Ca centru am evoluat în primii ani și apoi, datorită cerințelor foarte mari din punct de vedere al pregătirii, am fost transformat în pilier. Pentru cunoscători, schimbarea aceasta de posturi de pe linia de trei sferturi direct în linia I, este o adevărată realizare și sunt mândru să spun ca, în România cel puțin, sunt un unicat. Dar nu regret nimic. Rugby–ul este un joc de contact, lucru care mi-a plăcut încă de la început la acest sport, iar la grămadă impactul este maxim. Pe aceasta cale aș dori să îi mulțumesc chiar antrenorului nostru, Ștefan Demci, care, la acea vreme, îmi era coleg de linie și am reușit să fur câteva trucuri de la el. Atunci nu m-a lăsat să fur tot, dar acum, din postura de antrenor, a trebuit să predea tot ce știe.

Săptămâna viitoare, naționala de rugby a României va trebui să treacă peste adevăratul test, atunci când va întâlni adversara ei de temut din ultimii ani: Georgia - echipa care ne-a învins și în grupe la Cupa Mondială. Cu toții sperăm într-o victorie și, pe această cale, îi urez lui Flavius și celorlalți jucători de la Dinamo care au fost convocați – Cosmin Rațiu, Cătălin Nicolae, Vlad Bădălicescu și Mihai Adăscăliței - baftă și Hai Dinamo, Hai Romania!

CS Dinamo – 2 martie 2012