Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Volei feminin Volei feminin - Cupa Romaniei 2012, finala

Volei feminin - Cupa Romaniei 2012, finala

Dinamo Romprest Bucureşti s-a calificat în finala competiţiei!

Di_F_06Dinamo joacă vineri, 4 mai, în finala Cupei României, după meciul câştigat clar împotriva băcăunacelor în semifinala desfăşurată joi, 3 mai, la Piatra Neamţ.

Scorul categoric reuşit de fetele noastre (3-0) nu înseamnă că Bacăul este o echipă care acceptă uşor o înfrângere, ba chiar – în partida de ieri – au avut momente foarte bune, cum ar fi în primul set când au condus până la 18-17, însă Dinamo a reuşit să se desprindă.

După cum am văzut şi pe parcursul campionatului recent încheiat, această echipă a clubului nostru, când joacă ce trebuie şi ce ştie, poate bate pe oricine, fie că adversara se numeşte Ştiinţa sau Tomis.

În finală, Dinamo Romprest va juca cu Tomis Constanţa, un alt meci al orgoliilor, pe care sperăm ca Marcovici şi colegele ei să-l joace la fel ca pe cel de joi.

Autorii articolului: Mihai Neacşu şi Florin Nan. Foto: Mihai Neacşu – CS Dinamo, 4 mai, ora 900

 

Program Competitional

Săptămâna 19-25 octombrie 2026


BASCHET. FIBA Europe Cup (etapa 3), marți 20 octombrie, ora 21:30: Coretec Oostende (Bel) – Dinamo. Live YouTube FIBA

HANDBAL. EHF Champions League (etapa 5), miercuri 21 octombrie, ora 19:45: Dinamo – SAH Aarhus. Digi Sport / Prima Sport

RUGBY. Cupa României (etapa 3), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo

VOLEI MASCULIN. Divizia A1 (etapa 1), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: SCMU Craiova - Dinamo

VOLEI FEMININ. Divizia A1 (etapa 2), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: Volei Alba Blaj - Dinamo

FOTBAL. Liga 2 (etapa 11), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: CS Dinamo – Popești Leordeni. CNF Buftea

HANDBAL. Liga Națională (etapa 6), duminică 25 octombrie, ora 17:00: U Cluj Napoca – Dinamo

FOTBAL. Superliga Romania (etapa 13), duminică 25 octombrie, ora 19:00: CFR Cluj – FC Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

Acord colectiv - raporturi de serviciu

Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link

banner_site_Acord_Colectiv

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 569 guests online