Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Volei masculin Volei – Divizia A1, masculin, editia 2012-2013: etapa a 9-a

Volei – Divizia A1, masculin, editia 2012-2013: etapa a 9-a

SCM Craiova - Dinamo Bucureşti: 3-0 (25-22; 25-22; 25-19)

VB__11Dinamo nu a reuşit, sâmbătă, să treacă de revelaţia actualei ediţii de campionat, în partida de la Craiova, contând pentru etapa a 9-a, aşa încât rămâne pe poziţia a 5-a a clasamentului, în timp ce SCM-ul a urcat pe locul 2. Chiar şi o înfrângere ne-ar fi putut propulsa cu un loc mai sus în ierarhia campionatului, dacă băieţii noştri ar fi obţinut măcar un punct în această întâlnire, însă scorul categoric la care au pierdut partida face ca aştepările noastre la accederea în zona podiumului clasamentului să fie prelungite, poate chiar până în returul campionatului.

Partida a fost una destul de echilibrată, însă toate finalurile de seturi au aparţinut gazdelor care au fost mult mai motivate şi susţinute impecabil de publicul de acasă. Rezultatul nu mulţumeşte, în mod evident, pe nimeni, însă noi sperăm ca, dincolo de acest aspect, să aibă totuşi efectul de a motiva, pentru partidele următoare, atât banca tehnică dinamovistă, cât şi lotul de jucători a cărui valoare nu a fost nici pe depate afirmată şi demonstrată în această partidă.

Autorul articolului: Florin Nan. Foto: Mihai Neacşu - CS Dinamo, 3 decemrbie, ora 1030


Program Competitional

Săptămâna 7-13 septembrie 2026

Handbal. EHF Champions League (etapa 1), joi 10 septembrie, ora 19:45: Dinamo – Montpellier Handball (Franța). Sala Polivalentă Ioan Kunst Ghermănescu București

Handbal. Liga Națională (etapa 2), vineri 11 septembrie, ora 18:00: Dinamo – Steaua. Sala Dinamo, TVR

Fotbal. SuperLiga Romania (etapa 9), vineri 11 septembrie, ora 21:00: Csikszereda – FC Dinamo 1948

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 14), vineri 11 septembrie, ora 16:00: Rapid – Dinamo. Stadion Florea Dumitrache Dinamo

Polo. Cupa României – turneul final, 9-13 septembrie, Focșani

Fotbal. Liga 2 (etapa 7), sâmbătă 12 septembrie, ora 11:00: CS Dinamo – Concordia Chiajna. Stadion Colentina

Baschet. Meciuri de pregătire, Memorialul George Ziguli, 11-12 septembrie, Pitești: 11 septembrie vs CSU Sibiu; 12 septembrie vs FC Argeș Pitești

Volei feminin. Meciuri de pregătire în Grecia, Panionios vs Dinamo (11-12 septembrie)

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschiseLink informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 564 guests online