Phoenix Șimleu Silvaniei - Dinamo București: 1-3 (19-25, 9-25, 25-21, 20-25)
Miercuri, 16 octombrie, a debutat noua ediție de campionat la Volei masculin, Divizia A1. Pentru prima etapă, echipa noastră s-a deplasat acasă la Phoenix, cu un lot condus de antrenorul Daniel Rădulescu și compus din următorii jucători: Filip Despotovski, Mircea Roman, Marius Şoloc, Bogdan Mureşan, Marius Drăghici, Davor Brcic, Milos Gavrilovic, Bogdan Dobre şi Răzvan Olteanu.
În această primă partidă, Dinamo a reușit o victorie destul de facilă, având o evoluție excelentă mai ales în primele două seturi. Pe fondul unei relaxări a jucătorilor noștri, adversarii au reușit să revină în setul al 3-lea și chiar să-l câștige, însă finalul partidei a aparținut, din nou, dinamoviștilor care, cu scorul general de 3-1, au plecat acasă avand tolba plină cu toate cele 3 puncte puse în joc, asigurându-și un start de sezon foarte bun, pe măsura obiectivului stabilit pentru acest campionat: ocuparea unui loc pe podium.
Etapa următoare se va desfășura sâmbătă, 19 octombrie, când Dinamo va primi acasă, în noua sală din șos. Ștefan cel Mare, vizita băimărenilor de la Știința Explorări, într-o partidă care va începe de la ora 17.00 și la care sperăm să vină un număr cât mai mare de fani dinamoviști care să susțină formația noastră.
Autorul articolului: Florin Nan. Foto: Mihai Neacșu - CS Dinamo, 16 octombrie 2013, ora 2330
În perioda 31.05 - 1.06.2026 inclusiv, BAZINUL ESTE ÎNCHIS.
Abonamentele de înot agrement se prelungesc automat cu 2 zile (cu excepția AGR 365), iar şedințele de inițiere se reprogramează pe WhatsApp la 0740 100 030.
CS Dinamo vă urează o minivacanță frumoasă!

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor mijloace fixe de resort auto (3 autovehicule) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI
ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor bunuri materiale de resort auto (piese de schimb) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI