Dinamo Bucureşti - Remat Zalău: 2-3 (26-24, 15-25, 18-25, 25-22, 11-15)
Meci extraordinar sâmbătă, 26 noiembrie, în sala Extreme din Capitală. Dinamo a fost hotărâtă să întoarcă calculele hârtiei în fata Zalăului care este deocamdată, trebuie să o spunem, principala favorită la titlu.
După cum o arată şi scorul, meciul a fost pe muchie de cuţit, diferenţa fiind făcută în principal de Nagy, un jucător excepţional al oaspeţilor. De partea cealaltă, Dinamo a avut, ca de obicei, în Mureşan şi Şoloc principalii piloni ai echipei.
Dinamo a pierdut meciul dar a câştigat un punct şi demonstrează, mai mult decât orice, că este o echipă. Şansele lor la un loc pe podiumul campionatului sunt reale şi suntem convinşi că vor fi valorificate până la finalul campionatului. Oricum, băieţii noştri s-au bătut azi de la egal la egal cu liderii clasamentului şi au demonstrat că au potenţialul necesar pentru a se impune chiar şi în faţa celor mai buni.
Săptămâna 2-8 noiembrie 2026
Baschet. FIBA Europe Cup (etapa 5), miercuri 4 noiembrie, ora 20:00: Zastal Zielina Gora (Pol) – Dinamo. YouTube FIBA
Volei masculin. Divizia A1 (etapa 3), miercuri 4 noiembrie, ora 17:00: Știința Baia Mare - Dinamo
Polo. Superliga (etapa 5), vineri 6 noiembrie, ora 19:00: CSM Oradea – Dinamo.
Fotbal. Superliga Romania (etapa 15), vineri 6 noiembrie, ora 20:30: FC Argeș – FC Dinamo 1948
Volei masculin. Divizia A1 (etapa 4), sâmbătă 7 noiembrie, ora 15:00: Dinamo – CS U Cluj-Napoca
Volei feminin. Divizia A1 (etapa 4), sâmbătă 7 noiembrie, ora 18:00: Dinamo – CSU Medicina CNUE Tg. Mureș
Baschet. LNBM BCR (etapa 6), duminică 8 noiembrie, ora 18:00: CSO Voluntari – Dinamo FRB TV
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI
Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link