Dinamo Bucureşti - Landstede Zwolle 0-3 (32-34; 24-26; 20-25)
Marţi, 23 octombrie, în sala Floreasca din Capitală s-a desfăşurat prima partidă a Cupei CEV –ediţia 2013, între Dinamo Bucureşti şi formaţia olandeză Landstede Zwolle.
Partida dintre cele două echipe a fost una echilibrată, după cum o arată şi scorul fiecărui set. Prima repriză a fost începută în forţă de echipa olandeză care, dupa 10 minute de joc, conducea cu 16-8. Dinamo şi-a revenit, a jucat fiecare punct cu determinare şi a reuşit să egaleze: 22-22. Şi, cum la volei masculin nu se întâmplă asemenea recuperări de scor, am fost tentaţi să credem că dinamoviştii vor câştiga setul. Deznodământul s-a prelungit totuşi neaşteptat de mult iar, în cele din urmă, olandezii şi-au adjudecat primul set.
În setul doi a fost un echilibru aproape perfect, până la final când oaspeţii au câştigat un set care ar fi putut fi, la fel de bine, al dinamoviştilor. În setul trei, elevii antrenorului Daniel Rădulescu au cedat iniţiativa şi au pierdut un meci în faţa unei echipe care nu este imposibil de învins, chiar şi în Olanda, cele două echipe fiind de valori sensibil egale.
Autorul articolului şi foto: Mihai Neacşu – CS Dinamo, 23 octombrie, ora 2230
Săptămâna 21-27 septembrie 2026
Fotbal. Liga 2 Casa pariurilor (etapa 8), marți 22 septembrie, ora 20:00: FC ASA Târgu Mureș – CS Dinamo. Stadion Trans-Sil
Baschet. FIBA Europe Cup (calificări / tur), miercuri 23 septembrie, ora 21:30: KB Peja (KOS) – CS Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 3), vineri 25 septembrie, ora 18:00: ACS HC Buzău – Dinamo. Sala Romeo Iamandi
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (FINALA), sâmbătă 26 septembrie, ora 15:00: Dinamo – SCM USV Timișoara. Stadion Arcul de Triumf
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI