Un articol de Alexandru Enciu (foto – Mihai Neacșu)
Dinamo București - Știința Explorări Baia Mare 3-0 (25-22, 26-24, 25-18)
Voleibaliștii de la Dinamo au reușit sâmbătă, pe teren propriu, o victorie importantă în etapa a șasea a Diviziei A1, scor 3-0 cu Știința Explorări Baia Mare. Partida a reprezentat un duel între două echipe care ocupau locuri apropiate în clasament înaintea acestei runde, cu același număr de puncte, 9. Cu această victorie, Dinamo a acumulat 12 puncte și a urcat pe locul 4 în ierarhia campionatului.
Foto: Centelles (în atac) a adus puncte importante pentru Dinamo în meciul cu Baia Mare
Succesul nu s-a conturat ușor pentru roș-albi, chiar dacă jucătorii antrenați de Daniel Rădulescu au intrat în meci cu un set câștigat relativ fără probleme. În primul act, Dinamo a condus cu 8-3 și 16-8 și chiar dacă maramureșenii au ajuns până la trei puncte în spatele favoriților (19-16), roș-albii au gestionat finalul cu maturitate și au închis setul cu 25-22. Blocajul a funcționat perfect, Șoloc și Mureșan fiind la originea multor puncte realizate. Un procentaj bun a avut și Harbuz, pe atac.
Actul doi a fost cel mai disputat. Dinamo a început cu 4-0, dar Știința a revenit în joc, reușind să egaleze la 12. Din acel moment s-a mers cap la cap până la 20-20, când oaspeții au reușit să se desprindă la două puncte, 22-20. Dinamo a egalat, dar Baia Mare a ajuns prima la minge de set (24-23). Roș-albii s-au mobilizat exemplar și au pus pe tabelă trei puncte consecutiv, ultimele două reușite de cubanezul Centelles.
Actul trei a fost disputat până la al doilea time-out tehnic (16-14 pentru Dinamo, după ce oaspeții au condus cu 13-9). Din acel moment, roș-albii au făcut punct după punct și au închis setul (25-18) și meciul.
Marius Șoloc: ”Ne așteptam la un meci greu și tocmai din acest motiv l-am pregătit foarte bine. Relaxarea din seturile doi și trei era să ne coste, dar important este că am câștigat toate cele trei puncte puse în joc. Cred că mai trebuie lucrat la omogenitate. Jocul de azi a fost o bună repetiție pentru returul cu Kecskemet, din Cupa CEV. Ungurii seamănă la joc cu Știința Explorări”. Returul cu Kecskemet este programat pe 19 noiembrie, în Sala Dinamo.
CS Dinamo, 15 noiembrie 2014, ora 23:00
Săptămâna 21-27 septembrie 2026
Fotbal. Liga 2 Casa pariurilor (etapa 8), marți 22 septembrie, ora 20:00: FC ASA Târgu Mureș – CS Dinamo. Stadion Trans-Sil
Baschet. FIBA Europe Cup (calificări / tur), miercuri 23 septembrie, ora 21:30: KB Peja (KOS) – CS Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 3), vineri 25 septembrie, ora 18:00: ACS HC Buzău – Dinamo. Sala Romeo Iamandi
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (FINALA), sâmbătă 26 septembrie, ora 15:00: Dinamo – SCM USV Timișoara. Stadion Arcul de Triumf
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI