Divizia A1, faza a II-a, etapa 5: Dinamo – ACS Volei Municipal Zalău 1-3 (21-25, 22-25, 29-27, 20-25)
Voleibaliștii de la Dinamo au cedat miercuri, pe teren propriu, cu una dintre candidatele la titlul național, ACS Municipal Zalău. Meciul a fost spectaculos, cu răsturnări de scor și puncte ”muncite”, de ambele părți ale fileului. Dinamo a avut șansele sale, dar serviciile greșite în tabăra alb-roșie și inspirația blocajului advers au înclinat balanța către zălăuani.
Volei Municipal Zalău a jucat la București sub o mare presiune. Aflată la patru puncte de lider, trupa ardeleană și-ar fi luat adio de la titlu dacă ar fi cedat în Șoseaua Ștefan cel Mare. Și Dinamo a intrat în teren cu gândul la punctele puse în joc, miza locului patru fiind certă în tabăra antrenată de Daniel Rădulescu.
Dinamo a avut un început promițător de meci, cu un avantaj maxim de cinci puncte, 18-13. Antrenorul oaspeților a cerut time-out, iar la reluare jocul s-a schimbat. Zalăul a egalat și s-a impus cu 25-21 în primul set.
Oaspeții au dominat și finalului setului doi, pe care l-au câștigat cu 25-22, pentru ca Dinamo să-și adjudece meritat setul trei, în ”prelungiri”, după ce au avut și zălăuanii minge de set și meci. Întâlnirea a luat sfârșit după setul patru, cu oaspeții trecându-și în cont toate cele trei puncte.
Dinamo a început în formula: Schmidt (11 p), Leite (11p), Bozidar Cuk (17p), Didorciuc (2p), Miseikis (3p), Despotovski (1p) – Lakcevic (libero). Au mai intrat Ionescu 8p, Maia 7p și Dumitrache. De la oaspeți s-au remarcat Matei (17p) și Mihalcea (16p).
Pentru Dinamo urmează un meci la fel de dificil, tot pe teren propriu, cu SCMU Craiova (15 aprilie).
CS Dinamo, 11 aprilie 2019
Săptămâna 21-27 septembrie 2026
Fotbal. Liga 2 Casa pariurilor (etapa 8), marți 22 septembrie, ora 20:00: FC ASA Târgu Mureș – CS Dinamo. Stadion Trans-Sil
Baschet. FIBA Europe Cup (calificări / tur), miercuri 23 septembrie, ora 21:30: KB Peja (KOS) – CS Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 3), vineri 25 septembrie, ora 18:00: ACS HC Buzău – Dinamo. Sala Romeo Iamandi
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (FINALA), sâmbătă 26 septembrie, ora 15:00: Dinamo – SCM USV Timișoara. Stadion Arcul de Triumf
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI