Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Box Box. Campion la Dinamo, olimpic la matematică

Box. Campion la Dinamo, olimpic la matematică

Un articol de Alexandru Enciu (foto – Mihai Neacșu)

BJ__16”Academia de box Dinamo” continuă să producă valori, iar Vlad Matei (15 ani), ultimul campion al secției, iese ușor în evidență. Declarat cel mai tehnic pugilist la Campionatele Naționale de juniori de la Buzău, după ce a câștigat de o manieră categorică titlul la categoria cocoș (54 kg), pugilistul legitimat la Dinamo București are un hobby ceva mai special pentru lumea ”nobilei arte”: matematica.

La 13-14 ani, el a fost olimpic la această disciplină, cu o calificare la faza pe București. ”Ambii mei părinți sunt profesori de matematică, așa că am moștenit pasiunea de la ei”, spune Vlad. De la ecuații și radicali, puștiul a ajuns să calculeze unghiuri în ring și să ”taie” distanța până la adversar. Cum a ajuns la box? ”Am făcut patru ani de înot la Colegiul Național Emil Racoviță. La 11 ani, unul dintre colegii de la înot, Ionuț Radu, m-a convins să merg cu el la câteva antrenamente de box, că poate ne prinde bine. Așa am ajuns în sală la Dinamo. Ionuț n-a rămas prea mult, iar acum este în Franța, cu înotul. Mie mi-a plăcut și am rămas la box”, povestește Vlad.

 Un singur obiectiv: doar medalia de aur

Matematica i-a rămas în continuare lângă suflet, fiind poate și un mijloc de a o îmbuna pe mama sa, care nu a fost de acord cu pasiunea lui pentru box. În clasele a cincea și a șasea s-a pregătit pentru a participa la Olimpiada de matematică, în paralel cu antrenamentele din sala de la Dinamo, unde antrenorul Napoleon Gheorghe i-a citit repede potențialul. Puștiul inteligent și subțirel ieșea în evidență prin modul în care știa să aprecieze distanța și să se ferească de loviturile adversarilor, răspunzând în același timp curajos și eficient.

BJ__19În 2013, Vlad Matei a cucerit primul titlu național, la cadeți, când încă nu împlinise 14 ani. ”A făcut un salt mare în ultimii doi ani. Este un talent înnăscut. Dacă toată lumea este atentă cu acest copil poate ajunge departe. I-am spus că ținta lui trebuie să fie doar medalia de aur, indiferent că vorbim de titlul mondial sau olimpic. Nu trebuie să se mulțumească niciodată cu puțin”, spune antrenorul Napoleon Gheorghe. Vlad Matei a câștigat la Buzău cel de-al doilea titlu național al său, de data aceasta la juniori, primind și trofeul pentru cel mai tehnic boxer. Faptul că este stângaci e un argument în plus pentru el. Vlad are 1,71 metri înălțime și pentru prima oară a slăbit pentru a face categorie: două kilograme. ”Nu va rămâne la 54 de kilograme, va urca la 60 sau poate mai sus”, intuiește Napoleon Gheorghe.

10 antrenamente pe săptămână plus școală

Vlad este acum elev la Colegiul Național Iulia Hașdeu din București, la clasă de matematică-informatică. Programul lui este foarte încărcat, cu zece antrenamente pe săptămână în perioada precompetițională, însă nu ratează orele de curs. ”Sunt conștient de faptul că trebuie să trebuie să și învăț. Mă trezesc la 7:30, merg la antrenament, apoi la școală, din nou la antrenament, iar când ajung acasă, deși sunt rupt de oboseală, învăț pentru a doua zi”, detaliază campionul care îl are ca idol în box pe dublul campion olimpic ucrainean Vasyl Lomachenko.

În luna mai, Vlad Matei va susține primul examen major în ringul internațional, Campionatele Europene de juniori din Ucraina (14-24 mai). În toamnă, ziua de naștere (1 septembrie) și-o va serba la Campionatele Mondiale de juniori, atribuite tot unei puteri din Est, Rusia. Pentru puștiul de la Dinamo, cele două competiții pot fi trambulinele pentru o carieră marcată de ”Teorema succesului în ring”.

CS Dinamo, 17 martie 2015, ora 11:35

Program Competitional

Săptămâna 15-21 aprilie 

Handbal. Cupa României Râureni (sferturi de finală), marți 16 aprilie, ora 14:00: Dinamo – CSM Bacău. Sala Dinamo

Baschet. LNB Getica 95, play-off, sferturi de finală (meciul 3), marți 16 aprilie, ora 18:00: Dinamo - U BT Cluj Napoca. Dacă Dinamo câștigă, meciul 4 va fi joi, 18 aprilie, tot în Sala Dinamo

Handbal. Liga Națională (etapa 24), miercuri 17 aprilie, ora 19:00: Dinamo – CSM Vaslui. Sala Dinamo

Polo. Superliga Suzuki, semifinala (meci 3), miercuri 17 aprilie, ora 20:30: Dinamo – CSM Oradea. Bazin Tolea Grințescu Dinamo. FINALA : meciul 1/5  Steaua - DINAMO, sâmbătă 20 aprilie . ora 19.00.

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 2), sâmbătă 20 aprilie, ora 11:30: Dinamo – CSM Știința Baia Mare. Stadion Florea Dumitrache

Volei masculin. Divizia A1, finala mică (meciurile 1 și 2), sâmbătă 20 aprilie (ora 15:30) și duminică 21 aprilie (ora 15:30): Rapid București – Dinamo. Sala Rapid

Volei feminin. Divizia A1, locurile 7-8 (meci 1), vineri 19 aprilie, ora 17:00: Dinamo – Corona Brașov.

Fotbal. Liga 3, seria 4, play-off (etapa 4), sâmbătă 20 aprilie, ora 17:00: SCM Dunărea Giurgiu – CS Dinamo

Fotbal. SuperLiga Romania, play-out (etapa 5), sâmbătă 20 aprilie, ora 17:30: U Craiova 1948 – Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

În perioada 12-14 aprilie, Bazinul olimpic acoperit Anatolie Grințescu Dinamo găzduiește un turneu de polo, motiv pentru care activitatea de agrement se va desfășura după următorul program:

SÂMBĂTĂ, 13.04.2024: 13:30 - 18:00

DUMINICĂ, 14.04.2024: 12:00 - 19:00

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 211 guests online