Cu un titlu de campion mondial la activ, altul de campion european, numeroase locuri pe podiumul Cupei Mondiale de Mountain Bike, Vlad Dascălu (25 de ani) se reîntoarce din acest an la CS Dinamo! Originar din satul Buda, comuna Râșca, județul Suceava, Vlad locuiește, de 15 ani, în Spania împreună cu familia sa. El mai face parte din echipa internațională TREK FACTORY RACING XC, alături de alți foști campioni mondiali precum Jolanda Neff (Elveția), Evie Richards (Marea Britanie) sau Anton Cooper (Noua Zeelandă).
În 2017, Vlad a făcut parte din echipa noastră UCI Dinamo-BikeXpert-Superbet, prima sa echipă de ciclism, an în care a început să se facă cunoscut în România și să participe la competiții semnificative atât în țară, cât și în străinătate, reprezentând la vremea respectivă o mare speranță pentru ciclismul din România.
În același an, Vlad a reușit să obțină sub culorile C.S. Dinamo primele rezultate istorice din Mountain Bike-ul românesc și anume de 3 ori locul 5 în Cupa Mondială de Cross Country, la Val di Sole, Italia, la Lenzerheide în Elveția, cât și la Vallnord în Andora, toate la categoria U23.
În anul 2019, Vlad Dascălu a reușit să obțină cele mai importante rezultate din istoria ciclismului românesc de până la acea dată, un titlu de campion european, altul de campion mondial, dar și victoria absolută în sezonul Cupei Mondiale de Cross Country, la categoria sub 23 ani.
Anul 2021 i-a adus lui Vlad un loc 7 la Jocurile Olimpice de la Tokyo, la doar 15 secunde de podium, iar anul trecut a urcat de 6 ori pe podiumul Cupelor Mondiale de Cross Country: de 3 ori la proba olimpică (XCO) și de alte 3 ori la Short Circuit (XCC). La finalul anului, Vlad și-a adjudecat locul 6 în Cupa Mondială de XCO și în cea de XCC!
Pentru acest an, Vlad este deja licențiat în România cu noul său club, C.S. Dinamo București, și la echipa UCI TREK FACTORY RACING XC, revenind astfel nu numai în sânul familiei Dinamo, dar și alături de foștii săi colegi, care acum sunt licențiați separat în echipa noastră UCI Dinamo-BikeXpert-Superbet.
Ambițiile pentru acest an sunt victoriile în Cupele Mondiale de Cross Country XCC și în special XCO, dar și un loc pe podium la Campionatul Mondial de XCO.
De asemenea, toate eforturile lui Vlad vor merge în acest an și în direcția calificării la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, unde speră să câștige o medalie istorică pentru România.
Împreună cu Vlad s-a licențiat la C.S. Dinamo și staff-ul său personal, antrenorul Paulo de la Fuente Perez și mecanicul Angel Gomez, care vor completa echipa tehnică formată din antrenorul principal al secției, Răzvan Jugănaru, și team managerul Cătălin Sprînceană.
CS Dinamo, 8 februarie 2023
Săptămâna 2-8 noiembrie 2026
Baschet. FIBA Europe Cup (etapa 5), miercuri 4 noiembrie, ora 20:00: Zastal Zielina Gora (Pol) – Dinamo. YouTube FIBA
Volei masculin. Divizia A1 (etapa 3), miercuri 4 noiembrie, ora 17:00: Știința Baia Mare - Dinamo
Polo. Superliga (etapa 5), vineri 6 noiembrie, ora 19:00: CSM Oradea – Dinamo.
Fotbal. Superliga Romania (etapa 15), vineri 6 noiembrie, ora 20:30: FC Argeș – FC Dinamo 1948
Volei masculin. Divizia A1 (etapa 4), sâmbătă 7 noiembrie, ora 15:00: Dinamo – CS U Cluj-Napoca
Volei feminin. Divizia A1 (etapa 4), sâmbătă 7 noiembrie, ora 18:00: Dinamo – CSU Medicina CNUE Tg. Mureș
Baschet. LNBM BCR (etapa 6), duminică 8 noiembrie, ora 18:00: CSO Voluntari – Dinamo FRB TV
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI
Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link