Gimnasta dinamovistă Ela Oprea (10 ani) a fost una dintre vedetele ”Cupei Andreea Răducan” – ediția 7, competiție desfășurată în zilele de 6 și 7 mai la Bârlad. Ela Oprea a urcat pe podium la toate aparatele (plus la echipe), dovedind că este una dintre liderele generației sale. Palmaresul valoroasei sportive de la CS Dinamo: 3 locuri I, 3 locuri II.
Foto, de la stânga: Mărioara Ana, Erika Traicu, Ștefania Calitu, Ela Oprea
Competiția s-a desfășurat la sala de sport a Colegiului Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad și a reunit 132 de gimnaste de la 14 cluburi din țară. Competiția s-a adresat doar gimnastelor cu vârsta de 9-10 ani, respectiv categoria junioare III, nivel 1 și 2. Dinamo a prezentat sportive la ambele niveluri, însă rezultate remarcabile au fost obținute la nivelul 2 (10 ani).
La echipe, Dinamo s-a clasat pe locul 2, după CSS Bârlad, echipa micilor dinamoviste fiind formată din Ela Oprea, Ana Marioara, Ștefania Calitu (antrenate de Anca Drăghici și Dan Potra) și Erika Traicu (antrenori, Lăcrămioara și Cristian Moldovan).

La individual compus, Ela Oprea a obținut cel mai mare punctaj, victoria ei în fața Amaliei Puflea (CSS Bârlad), o altă speranță a gimnasticii românești, confirmând progresul ei valoric. Palmaresul Elei a fost completat cu victorii la încă două aparate, paralele și sol, dar și cu două locuri secunde, la sărituri și la bârnă.
O evoluție frumoasă a avut și Ștefania Calitu, o sportivă selectată în urma Proiectului ”Țară, țară vrem campioane!”. În afara locului 2 din concursul pe echipe, Ștefania s-a clasat pe locul 4 la individual compus și pe locul 3 la paralele.
CS Dinamo, 10 mai 2017
Săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026
Baschet. FIBA Europe Cup, faza calificărilor (retur), miercuri 30 septembrie, ora 19:00: Dinamo – BK Peja (Kos). Sala Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 4), vineri 2 octombrie, ora 18:00: Politehnica Timișoara – Dinamo. TVR Sport
Baschet. LNBM BCR (etapa 1), sâmbătă 3 octombrie, ora 17:00: Rapid – Dinamo. Sala Rapid. Digi Sport
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI