Un articol de Alexandru Enciu (foto – Mihai Neacșu)
CS Dinamo a punctat încă din prima zi a Campionatelor Europene de judo pentru juniori, competiție ce se desfășoară în perioada 19-21 septembrie la Sala Polivalentă din București. Dinamovista Alexandra Pop a cucerit vineri medalia de argint în cadrul categoriei 48 de kilograme, după trei victorii și o înfrângere în finala disputată în compania turcoaicei Dilara Lokmanhekim.
Foto: Alexandra Pop (prima din stânga) mai are în palmares un argint la CM de juniori 2013
Alexandra a trecut pe rând de Joana Diogo (Portugalia), Gulkader Senturk (Turcia) și Cristina Budescu pentru a se califica în meciul pentru medalia de aur. Întâlnirea ei cu turcoaica Dilara Lokmanhekim a fost extrem de echilibrată și s-a decis în prelungiri, prin ”golden score”. În fața unei adversare mai puternice, Alexandra Pop a încercat să compenseze prin tehnicitate, însă efortul făcut pentru a o ține la distanță pe adversara sa din finală a stors-o de energie. În prelungiri, turcoaica a reușit să puncteze (waza-ari), cucerind astfel medalia de aur.
”Îmi pare rău că nu am putut cuceri titlul de campioană europeană. Mi-ar fi plăcut să mi se cânte imnul la mine acasă. Turcoaica a fost mai puternică, o cunoașteam, pentru că m-a învins și la cadete. Mă voi întoarce în sala de antrenament și voi începe să lucrez mai mult, inclusiv în sala de forță, pentru că îmi doresc să cuceresc aurul. Eu mai am în palmares o medalie de argint la Mondialele de juniori din 2013”, a declarat vicecampioana de la 48 kg. În vârstă de 20 de ani, Alexandra Pop este originară din Cluj-Napoca.
CS Dinamo, 19 septembrie 2014, ora 19:00
Săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026
Baschet. FIBA Europe Cup, faza calificărilor (retur), miercuri 30 septembrie, ora 19:00: Dinamo – BK Peja (Kos). Sala Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 4), vineri 2 octombrie, ora 18:00: Politehnica Timișoara – Dinamo. TVR Sport
Baschet. LNBM BCR (etapa 1), sâmbătă 3 octombrie, ora 17:00: Rapid – Dinamo. Sala Rapid. Digi Sport
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI