Cei mai valoroși luptători ai secției de greco-romane de la CS Dinamo, componenți ai lotului național, au participat sâmbătă, 3 februarie, la un turneu internațional în Croația - Grand Prix Zagreb Open. Într-o companie valoroasă, ambii sportivi dinamoviști care au luat startul, Virgil Munteanu (60 kg) și Alin Alexuc (130 kg), au încheiat competiția pe podiumul de premiere.
Virgil Munteanu a câștigat toate meciurile disputate la categoria 60 de kilograme, traseu perfect care i-a adus locul 1. Alin Alexuc a cedat un meci și a încheiat competiția pe locul 3. Pentru Alin, turneul de la Zagreb a fost al doilea disputat în acest an. El a mai participat și la un foarte puternic turneu în Iran (Takhti Cup), unde s-a clasat pe locul 4.
”Ținând cont că am concurat de ziua mea de naștere (n.a. - Alin a împlinit sâmbătă 28 de ani), mi-aș fi dorit să câștig turneul. Însă a fost doar o competiție de verificare”, a declarat Alin Alexuc.
CS Dinamo, 4 februarie 2018
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI