Vedeta secției de sambo de la CS Dinamo, Daniela Poroineanu, a obținut o nouă performanță de excepție. Valoroasa noastră sportivă a cucerit medalia de aur la Cupa Mondială de la Moscova, ”Memorialul Kharlampiev”, cea mai importantă competiție după mondiale și europene. Daniela a dominat categoria 56 kg, în cadrul căreia a învins sportive din Franța, Mongolia și Rusia.
”Sunt foarte bucuroasă de acest rezultat, mai ales că este prima mea medalie de aur la o cupă mondială. Am mai cucerit argint sau bronz, dar niciodată aur. În finală am învins-o pe Kristina Karekyan, din Rusia, cu care nu m-am întâlnit până acum”, a declarat Daniela.
Performanța este cu atât mai demnă de remarcat cu cât Daniela Poroineanu a suferit o intervenție chirurgicală stomatologică înainte de plecarea la turneu și a fost nevoită să suporte un tratament intensiv cu antibiotice.
CS Dinamo, 24 martie 2018
Săptămâna 28 septembrie - 4 octombrie 2026
Baschet. FIBA Europe Cup, faza calificărilor (retur), miercuri 30 septembrie, ora 19:00: Dinamo – BK Peja (Kos). Sala Dinamo
Handbal. Liga Națională (etapa 4), vineri 2 octombrie, ora 18:00: Politehnica Timișoara – Dinamo. TVR Sport
Baschet. LNBM BCR (etapa 1), sâmbătă 3 octombrie, ora 17:00: Rapid – Dinamo. Sala Rapid. Digi Sport
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI