Scrimă. INTERVIU. Loredana Dinu: ”Ne-am dorit foarte mult aurul”

Un interviu de Alexandru Enciu (foto – Mihai Neacșu)

Loredana Dinu a fost performera săptămânii trecute pentru CS Dinamo București. Spadasina în vârstă de 31 de ani a cucerit titlul european la Montreux (Elveția), în proba pe echipe, adăugându-și astfel la palmaresul ei impresionant încă un titlu continental. Performanța Loredanei este cu atât mai demnă de remarcat cu cât ea a revenit abia în urmă cu șase luni în sala de antrenament, după doi ani de pauză. Loredana Dinu a povestit într-un interviu acordat site-ului oficial al CS Dinamo cum a fost competiția și ce urmează în continuare pentru ea.

Loredana, în primul rând felicitări. Cum a fost reîntâlnirea cu un Campionat European?

Frumoasă. Mi-am reamintit practic sistemul de competiție, în sensul că acest concurs nu este ca multe altele, unde proba de individual se trage în două zile. Adică în prima zi sunt programate calificările pentru tabloul de 64, când nu concurează primele 16 din clasamentul Cupei Mondiale,  și a doua zi este tabloul efectiv. Acum a tras toată lumea într-o singură zi, inclusiv cele din partea superioară a clasamentului.

Și este mai dificil?

Este mai greu pentru că poți avea din start adversare valoroase, dintre primele 16, iar asalturile sunt mai grele. Eu, după un început mai greoi, am intrat în 64 la individual, în schimb am pierdut pentru intrarea în 16, la o estoniancă. Îmi pare rău că nu am putut merge măcar un tur mai în față.

Te-ai revanșat însă la proba pe echipe...

Așa este. La echipe am avut un traseu foarte bun și ne-am concentrat pe fiecare asalt în parte, pentru că noi așa facem de obicei. Odată ce vedem tabloul, considerăm că trebuie să ne gândim la fiecare meci în parte, să ne facem tactica de asalt și după ce câștigăm un meci ne spunem «haideți, fetelor, haideți să mai tragem unul». Adică ne mobilizăm pentru pasul următor.

Ați avut un meci foarte dificil în semifinale, cu Suedia, unde tu ai reușit să recuperezi o diferență deloc liniștitoare.

A fost mai dificil meciul cu Suedia din semifinale, din două puncte de vedere. În primul rând, ele ne-au condus și ne-au impus o altă strategie, un alt stil pentru a recupera. În al doilea rând ne doream foarte mult aurul și știam că nu putem ajunge să ne batem pentru el dacă nu trecem de Suedia.

Finala a părut mai ușoară, victorie cu 45-35 în fața Estoniei. Sau a fost doar o aparență?

Dacă tot am ajuns în finală am spus că nu ne putem opri decât pe prima treaptă. Estoniencele formează o echipă foarte puternică, avem de obicei probleme cu ele, dar acum scorul ne-a avantajat și au fost ele obligate să-și contruiască un sistem de a recupera. Totdeauna este foarte bine să începi cu avantaj, pentru că adversarul e obligat să creeze acțiuni prin care să recupereze acele tușe. Este mai greu să revii decât să menții diferența.

”Când pierzi e nevoie de un moment de rupere. Te faci că îți cade o șosetă, îți strângi părul, chemi doctorul. La Londra n-am avut puterea să întrerupem meciul și am pierdut”

Când intri pe planșă și știi că ai de recuperat, există o anumită presiune? Există acea teamă de a nu greși?

Există întotdeauna astfel de presiune, creierul începe să gestioneze problema și impune astfel de gânduri, dar ce este important atunci când suntem conduse cu una, două sau cinci tușe, pentru că au fost asalturi la alte competiții când am fost conduse și la mai mult, este să nu intrăm în panică, iar gândurile negative să nu acapareze creierul. În caz contrar, s-a terminat. Important este ca atunci când sunt câteva tușe în față pentru adversar fiecare om, la fiecare asalt, să recupereze câte o tușă. În cazul în care se întâmplă opusul și la fiecare asalt pierdem câte o tușă sau mai multe trebuie să existe un moment de rupere, adică de întrerupere a meciului. Fie te faci că îți cade o șosetă, fie îți strângi părul, chemi doctorul, trebuie să întrerupi neapărat. Practic așa ni s-a întâmplat și la Jocurile Olimpice, eram în cădere, și nu am avut puterea să întrerupem. Trebuie să-l scoți pe adversar din ritm, iar tu să ai timp pentru a-ți regândi poziția și să încerci ceva.

Este o relație foarte puternică între voi, cele patru fete din echipa de spadă. Se vede cu ochiul liber acest lucru. Vă reproșați vreodată ceva?

Niciodată, pentru că un meci se câștigă și se pierde în echipă. Niciodată nu poate fi un om care a pierdut meciul. Practic așa am fost educate de când suntem noi în acest sport. Sunt zile și zile și oricare dintre noi poate avea un concurs mai slab, dar de aceea există al patrulea om. Este foarte important ca acela de pe planșă, în momentul în care este în vrie, adică ia două-trei-cinci tușe și are practic un moment de blackout, că asta se întâmplă, să asculte necondiționat de margine, de indicațiile antrenorului.

În cariera ta sportivă ai mai avut vreo pauză atât de mare cum a fost cea de după Jocurile Olimpice de la Londra?

Nu. Am mai avut o perioadă în care nu m-am prezentat la lotul olimpic și m-am pregătit doar la Craiova, la clubul meu. Erau antrenamente mult mai relaxate, făceam din plăcere, practic mă jucam. Dar interesant este că în acea perioadă, în care nu am fost la lot, am avut rezultate foarte bune la concursurile naționale. Dar pauză definitivă, cum a fost acum, nu am avut. Și doi ani mi s-a părut că au trecut foarte lent.

”Fizic mi-am revenit. Încă lucrez la partea de încredere”

Ce ți-a fost mai greu să recuperezi? Parte fizică sau partea de încredere?

Încă lucrez la partea de încredere... De fapt, încă lucrez la foarte multe aspecte. Faptul că am câștigat acest titlu european mi-a adus multă încredere, dar n-a rezolvat alte aspecte la care trebuie să mai lucrez. Mă bucur că în aceste șase luni am revenit fizic, adică nu mai niciun fel de problemă de acomodare la efortul fizic, mai am de lucrat la partea tactică, la partea tehnică, plus că sunt foarte multe adversare pe care eu nu le cunosc. Au intrat în programul competițional după ce m-am retras și sunt fete foarte bune, cu voință. Toată lumea vrea să câștige, nimeni nu se mai resemnează. Înainte simțeam că există respectul față de adversarul mai valoros, campionul olimpic sau mondial. Era un anumit respect. Acum este o bătaie pe cinste.

Simți această ofensivă doar pe plan internațional, sau și pe plan intern?

Inclusiv pe plan intern, pentru că am văzut după ce am revenit că fetele din țară au progresat și mi-au pus mai multe probleme ca înainte.

Tragi alături de trei colege legitimate la Steaua. Cum au reacționat când te-ai transferat la Dinamo?

S-au bucurat pentru mine deoarece m-am alăturat unui club mare. În scrimă nu există orgoliile și rivalitățile din alte sporturi.

Sunteți campioane europene. Totuși, mai este loc de crescut? Simți că se mai poate îmbunătăți evoluția voastră?

De fiecare dată. Nu știu dacă există cineva perfect din toate punctele de vedere. Sunt multe aspecte și factori externi care te influențează la fiecare competiție. Mai contează la scrimă cum te simți în ziua în care concurezi. Pentru că probele noastre de spadă sunt probe la care pot apărea și surprize. Înainte erau 7-8 sportive care puteau câștiga, acum se poate întâmpla orice. O persoană care nu a făcut niciun rezultat timp de 10 ani poate să vină la Campionatul European și să câștige. De exemplu, la Grand Prixul de la Rio de Janeiro am pierdut la o italiancă, Boscarelli, care niciodată nu a ieșit în față. Ea a câștigat competiția.

”Pot să sper că s-a conturat echipa de Mondiale, deși antrenorul poate are altă părere”

Te-ai simțit foarte bine la Rio de Janeiro, unde ai ocupat locul 8. Un alt rezultat pozitiv, care a pregătit practic evoluția de la Europene.

A fost o zi în care m-am simțit foarte bine și am profitat la maximum de această oportunitate.

Ce simți într-o astfel de zi? Domini din punct de vedere psihic adversarul?

Da, dar nu e de ajuns să-l domini psihic. Trebuie să fii și pregătit, să ai și mijloacele necesare pentru a câștiga. Dar în afară că ai aceste mijloace, o viteză mai bună, un stil care nu-i convine, trebuie să-l domini și psihic. Pentru că mai mereu câștigă acela care domină asaltul.

Crezi că după acest rezultat s-a conturat echipa pentru Campionatele Mondiale?

Aceasta este o întrebare care ar trebui adresată antrenorilor. Eu pot să sper că s-a conturat, dar antrenorul poate spune că nu e stabilit încă nimic. Cert este că această concurență crește nivelul valoric. Altfel nu am evolua. Atât în sala de scrimă, cât și la competițiile interne și internaționale.

Probabil că niciodată nu a avut echipa de spadă un grup atât de competitiv cum este acum.

Exact ce vorbeam. Fetele au evoluat din punct de vedere al performanțelor, iar antrenorii au acum mai multe sportive pe care să le poată încerca la competiție.

Vin Mondialele de la Moscova, testul decisiv pentru Rio. Ce va fi acolo?

Din câte știu, concursul acesta a fost al doilea concurs de calificare pentru Rio. Și Mondialele vor conta mult. Noi am vorbit intern, ca să spun așa, că cine va câștiga o medalie la Campionatele Mondiale, adică echipa care va urca pe podium, va avea calificarea asigurată. Dar nimic nu se știe și mai depindem și de ce fac celelalte țări. Sunt unele cărora le merge foarte bine, sunt altele care sunt puțin în cădere, așa că drumul doar ce a început.

Oricum, ai tras anul acesta la Grand Prixul de la Rio și te-ai simțit bine, ceea ce poate fi un semnal bun pentru Jocurile Olimpice de anul viitor.

M-am acomodat cu locul, mi-a prins bine și sper să fie ca o repetiție pentru Jocurile Olimpice. Am mai avut un loc în care ne-am simțit mereu bine, Havana.

Care este secretul scrimei românești? De unde această constanță a performanțelor sportive?

Nu știu dacă există un secret. În spatele acestor rezultate este muncă, muncă, muncă. Muncă și sacrificii pe care nu le-am face dacă nu ne-ar face plăcere. Totul e la vedere, adică muncă, perseverență, constanță, să fii motivat, să ai viteză, să fii inteligent. Un mixt. Scrima este un sport în care trebuie permanent să creezi.

CS Dinamo, 15 iunie 2015, ora 23:00