Familia sportului dinamovist a primit astăzi o veste năprasnică. GABRIEL DEACONU (foto, al doilea din dreapta), unul dintre exponenții secției de tir din ultimele două decenii, s-a stins fulgerător din viață la vârsta de numai 36 de ani.
Gabriel Deaconu s-a născut pe 25 august 1981 la București. După o scurtă ucenicie la Olimpia, s-a alăturat în 1999 secției de tir de la CS Dinamo.
Multiplu campion național la pușcă, Gabriel Deaconu a fost component al loturilor naționale de seniori și de juniori. Cea mai bună performanță a sa a fost locul 6 cu echipa României la Europenele de seniori din 2003, de la Plsen (Cehia) la 60 focuri culcat. A fost de asemenea campion balcanic. Cauzele decesului său sunt deocamdată necunoscute, în certificatul de deces emis de medicina legală fiind scris ”cauză neprecizată”.
”Suntem înmărmuriți. A fost un om extraordinar, un prieten adevărat, dar urmărit permanent de ghinioane. Singur pe lume, fără părinți, a muncit enorm pentru a-și face un rost în viață. În ultimul timp se mutase la Timiușoara. Din punct de vedere sportiv a fost cel mai bun trăgător din poziția culcat pe care l-am văzut în carieră. Venea la poligon după două luni de pauză și trăgea perfect”, a declarat campioana europeană Laura Coman.
În urma lui Gabriel Deaconu au rămas o soție, doi copii și un ocean de regrete.
Dumnezeu să-l odihnească!

Gabriel Deaconu (în centru) - pe prima treaptă a podiumului
CS Dinamo, 17 mai 2018
Săptămâna 19-25 octombrie 2026
BASCHET. FIBA Europe Cup (etapa 3), marți 20 octombrie, ora 21:30: Coretec Oostende (Bel) – Dinamo. Live YouTube FIBA
HANDBAL. EHF Champions League (etapa 5), miercuri 21 octombrie, ora 19:45: Dinamo – SAH Aarhus. Digi Sport / Prima Sport
RUGBY. Cupa României (etapa 3), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
VOLEI MASCULIN. Divizia A1 (etapa 1), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: SCMU Craiova - Dinamo
VOLEI FEMININ. Divizia A1 (etapa 2), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: Volei Alba Blaj - Dinamo
FOTBAL. Liga 2 (etapa 11), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: CS Dinamo – Popești Leordeni. CNF Buftea
HANDBAL. Liga Națională (etapa 6), duminică 25 octombrie, ora 17:00: U Cluj Napoca – Dinamo
FOTBAL. Superliga Romania (etapa 13), duminică 25 octombrie, ora 19:00: CFR Cluj – FC Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI
Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link