Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Rugby

Rugby

Rugby - Jurnal de vacanță II

Centrul din Linia I

Articol și interviu de Horațiu Bărgăunaș

Dobre_Flavius_O victorie colosală, în Rusia, în Cupa Europeană pe Națiuni: 0-25, un scor important prin acest „0” pe care statisticienii au trebuit să îl catalogheze ca fiind inedit în istoria întâlnirilor cu „urșii” ruși.

Tot la capitolul statistici, lângă mine, așezat cuminte pe scaunul avionului, se află Flavius Dobre, un munte de om la cele 115 kg și 1,83 metri, un adevărat pilier, un jucător de linia I desăvârșit. El și-a marcat cu aceasta victorie, revenirea la echipa națională, după 2 ani de absență. „La ultima prezență reușisem să batem Portugalia, apoi nimic. Nu m-am mai regăsit pe lista de convocări, nu am primit explicații, dar nu m-am descurajat. Dacă ultimul antrenor, neozeelandezul Steve McDowell nu mă considera a fi un profil adecvat de pilier, aveam sa îi demonstrez contrariul.

Dar orice sfârșit este, de fapt, un nou început. A muncit în continuare, s-a antrenat mai mult, a rămas același jucător serios și iată-l, din nou, îmbrăcând tricoul stejarilor. Iar eu, din vorbă în vorbă, după ce trecem de primul strat de nori, încep să îl asediez pe Flavius cu întrebări.

Citeşte mai mult... [Rugby - Jurnal de vacanță II]
 
 
Rugby - Turneul IRB de rugby în 7

Viva, Las Vegas!

rugby7Casinouri, jocuri de noroc, lanțuri de magazine, căsătorii la cheie –  asa s-ar putea defini, în câteva cuvinte, unul dintre cele mai renumite orașe ale Americii.

Componenți ai echipei de rugby a Clubului Dinamo se află, în acest moment, în „Orașul Păcatelor” (Sin City), dar nu pentru distracție. La sfârșitul acestei săptămâni, Las Vegas este gazda unui turneu IRB de rugby în 7, sport devenit oficial „joc olimpic”.

Ciprian Căplescu (vezi foto), de departe cel mai titrat jucător de rugby în 7 din România, va încerca în acest weekend să conducă echipa naţională către un prim succes, într-un turneu de o asemenea anvergură.

Marius Mamoc revine şi el după o accidentare care l-a ţinut departe de teren şi va încerca să revină la forma care l-a consacrat. Dan Stătulescu, Niculae Barbu şi Cozma Mihai sunt ceilalţi 3 (trei) jucători care încheie lista dinamoviştilor, şi nu putem decât spera şi visa că o să îi vedem şi peste 4 ani, la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

Autorul articolului: Horațiu Bărgăunaș - C.S. Dinamo, 10 februarie

 
 
Rugby – Cupa Europeana pe Natiuni

România – Portugalia: 15 – 7

BadalicescuLa rugby, se începe cu Linia I

Naționala de rugby a României a câștigat, la sfârșitul săptămânii trecute, meciul cu Portugalia din Cupa Europeană pe Națiuni, reușind să își ia astfel revanșa pentru meciul din februarie anul trecut.

Pentru acest eveniment, de la secția de rugby a Clubului Dinamo București au fost selectionați 6 jucători, dar Adăscăliței nu a putut răspunde „prezent” din cauza unei accidentări la spate iar Raţiu şi Nicolae, singurii dinamovişti care au participat la Cupa Mondială, au încercat şi de această dată să împartă  din experienţa lor, în vederea schimbului de generaţie.

Citeşte mai mult... [Rugby – Cupa Europeana pe Natiuni]
 
   
Rugby – jurnal de vacanță I

Demci, în Curs…

A1__Demci__Stefan__03Antrenorul secției de rugby, Ștefan Demci,  a profitat de vacanța de iarnă pentru a-și îmbogăți cunoștințele în jocul cu balonul oval. Astfel, el a participat weekendul trecut la un curs internațional de antrenori care s-a desfășurat la București, reușind să se facă remarcat printre participanți datorită cunoștințelor sale tehnico–tactice, după cum ne-a declarat Daniel Mitrea, antrenor federal în cadrul Federației Romane de Rugby.

Dar adevărata provocare pentru antrenorul dinamovist se va materializa însa de la începutul acestei săptămâni când, datorită unui schimb de experiență promovat de Federația Internațională de Rugby, Demci a fost invitat să participe la o săptămână de antrenament alături de echipa Leicester Tigers.

Tigri, așa cum se traduce numele echipei, este unul dintre cele mai vechi cluburi din Europa, fiind fondat în anul 1880, iar în ultimi doi ani a reușit să câștige campionatul englez de rugby și să fie finaliști ai Cupei Europei.

Demci va avea un program foarte încărcat, dat fiind faptul că va avea acces la toate antrenamentele unei echipe profesioniste de rugby.

Este o onoare pentru mine să ajung la una dintre cele mai titrate echipe de rugby din Europa și sper să acumulez cât mai multe informații pentru a-mi ajuta echipa să ajungă la cel mai înalt nivel în campionatul care urmează. Într-un fel, aș putea spune că învăț de la cei mai buni, pentru cei mai buni.” a declarat Demci pentru website-ul nostru.

Autorul articolului: Horațiu Bărgăunaș - C.S. Dinamo, 30 ianuarie 2012 

 
 
RUGBY – final de campionat

Dinamo București - CSM Bucuresti  41-11

R_01Duminică, 27 noiembrie, pe stadionul Triumf din Capitală, pentru Dinamo s-a tras cortina peste ediția din acest an a campionatului national de rugby, printr-o victorie de palmares împotriva concitadinei CSM.

Echipa clubului nostru s-a clasat pe locul V, poziție care nu poate mulțumi pe nimeni din familia Dinamo dar acum, în 2011, când este foarte greu să asiguri suportul material pentru o echipă dintr-un club care numără peste 20 de secții sportive, cât are C.S. Dinamo București, lucrurile pot deveni complicate. Totuși, în ciuda problemelor legate de insuficiența resurselor, secția de rugby este un exemplu de supraviețuire și performanță sportivă, bazate pe pasiunea oamenilor care o compun și cărora le mulțumim pentru profesionalism, implicare și pentru momentele de satisfacție pe care ni le-au oferit până acum.

Campionatul Național de Rugby, ediția 2012 nu va fi mai ușor pentru antrenorii Demci și Solomie, dar ei ne asigură că Dinamo va rămâne echipa de care se teme orice adversar din campionat, indiferent de poziția ocupată în clasament.

 
   

Pagina 56 din 58

<< Început < Anterior 51 52 53 54 55 56 57 58 Următor > Sfârşit >>

Program Competitional

Săptămâna 13-19 aprilie 2026

Baschet. LNBM (etapa 29), marți 14 aprilie, ora 19:00: Dinamo – CSM CSU Oradea. Sala Dinamo

Volei feminin. Divizia A1 (semifinală, meci 3 decisiv), marți 14 aprilie, ora 17:00: CSO Voluntari – Dinamo. Sala Gabriela Szabo Voluntari

Volei masculin. Divizia A1 (sfert de finală, meci 3 decisiv), miercuri 15 aprilie, ora 17:00: Dinamo – Corona Brașov. Sala Dinamo

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 4), vineri 17 aprilie, ora 15:00: SCM USV Timișoara – Dinamo

Volei feminin. Finala mică (meciuri 1 și 2 din 5) sâmbătă 18 aprilie (ora 17:00) și duminică 19 aprilie (ora 17:00): Dinamo - Corona Brașov. Sala Dinamo

Volei masculin. Semifinală 1-4 (meci 1 din 3), duminică 19 aprilie, ora 18:00: Steaua - Dinamo. Sala Regimentului de Gardă Mihai Viteazul

Fotbal. Liga 2 (play-out, etapa 4), sâmbătă 18 aprilie, ora 11:00: CS Dinamo – CSM Slatina. CNF Buftea

Baschet. LNBM (etapa 30), sâmbătă 18 aprilie, ora 20:00: CS Vâlcea Rm. Vâlcea – Dinamo

Fotbal. Superliga Romania (play-off, etapa 5), sâmbătă 18 aprilie, ora 21:00: FC Dinamo 1948 – U Cluj Napoca. Arena Națională

Handbal. Turneul Final al Cupei României, 18-19 aprilie, Timișoara. Semifinală, sâmbătă 18 aprilie, ora 17:30: CS Minaur Baia Mare – Dinamo. Finalele sunt programate duminică 19 aprilie

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Initiere/Agrement Tenis

ANUNȚ PUBLICITAR

ANUNT_interes_public

CS Dinamo organizează licitații publice deschise cu strigare:

1.mijloace fixe de resort auto (4 autovehicule). Informații AICI

2.Bunuri materiale de resort auto (piese schimb). Informații AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Vizitatori online

Avem 154 vizitatori online