Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Agrement Ministrul dezvoltarii și Prefectul Capitalei, în vizita la C.S.Dinamo

Ministrul dezvoltarii și Prefectul Capitalei, în vizita la C.S.Dinamo

A fost vizitat șantierul noii săli polivalente din cadrul complexului sportiv Dinamo București

Di_01Marți, 1 noiembrie, ministrul dezvoltării regionale și turismului, doamna Elena Udrea, împreună cu prefectul Capitalei, domnul Mihai Atănăsoaei, însoțiți de unii membri ai Comitetului Olimpic și Sportiv Român, au vizitat șantierul sălii polivalente din incinta parcului sportiv Dinamo, pentru a verifica situația lucrărilor de construcție la acest obiectiv. Cu această ocazie, doamna Elisabeta Lipă, Presedintele C.S. Dinamo București, a prezentat stadiul de executie a lucrărilor și situația actuală a bazei de antrenament a sportivilor din cadrul complexului nostru sportiv.

Vizita a fost una informală și inopinată iar în cadrul ei doamna ministru a afirmat că vor fi depuse toate diligențele necesare pentru ca sala să fie terminată până la sfârșitul anului și, în general, lucrările din parcul sportiv Dinamo să fie urgentate, dată fiind apropierea Olimpiadei de anul viitor. În acest context, s-a discutat inclusiv despre posibilitatea extinderii rapide a sălii de gimnastică, astfel încât aceasta să poată fi folosită și pentru pregătirea lotului olimpic.

Prezența oficialilor din cadrul Guvernului României în incinta complexului sportiv din șoseaua Ștefan cel Mare, nu poate decât să ne bucure și să demonstreze preocuparea acestora față de condițiile de pregătire a sportivilor de performanță și, totodată, să ne dea speranțe cu privire la finalizarea lucrărilor de reconstrucție ale parcului nostru sportiv.

 

Agrement Fitness

Agrement Natație

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Online Guests

We have 421 guests online