Noi talente şi o tradiţie a… medaliilor
Olimpiada de la Roma a intrat în amintire. Recordul celor 10 medalii cucerite atunci de reprezentanţii noştri avea să fie depăşit în „Ţara Soarelui Răsare”. De această dată, România va ocupa locul 12 pe naţiuni din 94 de ţări participante (un nou record în materie), cucerind 12 medalii, între care două de aur, patru de argint şi şase de bronz. Un bilanţ, fără îndoială, remarcabil, dacă ţinem seama de valoarea deosebit de ridicată a competiţiei olimpice desfăşurate la Tokyo. Delegaţia română a fost formată din nu mai puţin de 139 de sportivi ce au luat parte la întrecerile a 13 discipline.
Din nou, catarguri ale gloriei olimpice, ca o dovadă că noi talente descoperite şi pregătite exemplar aveau să reprezinte cu cinste culorile patriei noastre. Sportul românesc continua, astfel, o frumoasă tradiţie a… medaliilor câştigate în cele mai mari întreceri sportive de pe mapamond.
Noi străluciri ale traseului consacrării sportului din Carpaţi în lume. Noi lauri ce semnifică prestigiul de care se bucură ţara noastră şi în arena internaţională.
Alături de valoroasele noastre „şcoli” de lupte, kaiac-canoe, box, tir, iată, atletismul urcă foarte, foarte sus, prin cele două splendide medalii de aur obţinute pe National Stadium din capitala niponă. Dacă Iolanda Balaş era o vedetă de-acum bine aşezată în lumea sportului, în schimb dinamovista Mihaela Peneş se ivise „peste noapte” printre marii campioni, „aurul” său la suliţă constituind o autentică… minune a reuniunii atletice olimpice ! Pentru prima oară o atletă a Clubului Dinamo Bucureşti îşi înscria, aşadar, numele pe lista de onoare a campionilor olimpici.
Tradiţia de învingători a trăgătorilor va fi evidenţiată şi în „Ţara crizantemelor”, cum i se mai zice Japoniei, prin sportivul de excepţie care a fost Ion Tripşa, ce a intrat în posesia unei minunate medalii de argint. Tripşa a reuşit în concurs 591 de puncte, la pistol viteză, el fiind, de altfel, de-a lungul multor ani, unul dintre cei mai constanţi trăgători din lume, cu cifre dintre cele mai ridicate. Ion Tripşa, un an mai târziu, avea să devină campion european, cu echipa României, în proba sa preferată, pistol viteză.
Kaiacul-canoe românesc a fost prezent în primele cinci locuri în toate probele, ceea ce spune, desigur, destul de mult despre valoarea „flotilei” noastre.
Cu acest prilej, se obţin primele medalii olimpice – de bronz – din istoria kaiacului românesc. „Vârful” flotilei noastre, dinamovistul Aurel Vernescu, va reveni în ţară cu două „bronzuri”, unul dintre ele trudit împreună cu Atanase Sciotnic şi Mihai Ţurcaş. Rămânând în sfera sporturilor favorite la Jocurile Olimpice, să mai amintim că, la lupte greco-romane, România va cuceri trei medalii, iar alţi cinci sportivi se vor plasa între primii cinci ! Un demn reprezentant al luptelor de la noi, dinamovistul Ion Cernea, după „argintul” de la Roma, rămâne în elită, obţinând acum „bronz” la categ. 57 kg, completând, în acest fel, colecţia de medalii cu care s-au înapoiat dinamoviştii de la Tokyo.
În sfârşit, chiar dacă nu au urcat pe podiumul de premiere al Olimpiadei 1964, totuşi, voleiul masculin şi feminin (locurile 4), ca şi fotbalul şi polo-ul (locurile 5) au uimit prin excelentele poziţii, destul de avansate, în ierarhiile sporturilor de echipă. Fireşte, şi sporturile de echipă au exprimat – prin evoluţiile lor - saltul valoric înregistrat de sportul din România pe mapamond.
Marcel Popescu
Săptămâna 18-23 mai 2026
Baschet. LNBM, semifinale (meci 4), marți 19 mai, ora 18:00: Dinamo – CSM CSU Raiffeisen Oradea. Sala Dinamo. Digi Sport
Polo. Superliga Suzuki, finala pentru bronz (meci 3), marți 19 mai, ora 20:00: Rapid București – Dinamo. Bazin Giulești
Polo. Superliga Suzuki, finala pentru bronz (meci 4), joi 21 mai, ora 20:00 (dacă mai este cazul): Rapid București – Dinamo. Bazin Giulești
Baschet. LNBM, semifinale (meci 5), vineri 22 mai (dacă mai este cazul): CSM CSU Raiffeisen Oradea - Dinamo. Sala Dinamo. Digi Sport
Fotbal. Liga 2, baraj menținere (retur), sâmbătă 23 mai, ora 11:00: CSC Șelimbăr – CS Dinamo. Stadion Măgura - Cisnădie
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 8), sâmbătă 23 mai, ora 12:00: Dinamo – RC Gura Humorului. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
Fotbal. Superliga Romania, play-off (etapa 10), sâmbătă 23 mai, ora 18:00: U* Cluj Napoca – FC Dinamo 1948
În perioda 31.05 - 1.06.2026 inclusiv, BAZINUL ESTE ÎNCHIS.
Abonamentele de înot agrement se prelungesc automat cu 2 zile (cu excepția AGR 365), iar şedințele de inițiere se reprogramează pe WhatsApp la 0740 100 030.
CS Dinamo vă urează o minivacanță frumoasă!

ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor mijloace fixe de resort auto (3 autovehicule) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI
ANUNȚ PUBLICITAR privind transmiterea fără plată la alte instituții publice sau unități de cult religios recunoscute din România a unor bunuri materiale de resort auto (piese de schimb) din cadrul Clubului Sportiv Dinamo București. Informațiile vor fi publicate pe 01.06.2026 AICI