Echipa de juniori A (republicani) a CS Dinamo a încheiat en-fanfare ediția 2015-2016 a Campionatului Național, câștigând clar zona 3 a competiției organizate de FRF. Înființată în urmă cu un an, echipa de juniori A și-a trecut în cont un titlu de campioană, deocamdată de zonă, dar suntem siguri că în viitorul vor veni și trofee mult mai importante. În ultima etapă, CS Dinamo a câștigat cu 11-1 meciul disputat miercuri pe teren propriu cu FCM Târgoviște. CS Dinamo a înființat în 2014 secția de copii și juniori la fotbal, în urma unui proiect inițiat și susținut de Elisabeta Lipă.
Miercuri a fost zi de sărbătoare pentru juniorii A de la CS Dinamo. Tinerii noștri fotbaliști au avut șansa de a evolua în ultima etapă de campionat pe terenul central din Complexul Sportiv Dinamo, acolo unde toți speră să joace peste câtva timp în meciurile din Liga 1. Alb-roșiii au jucat cu inima și cu gândul la titlul de campioni de zonă și au câștigat detașat meciul: 11-1 (5-1). Golurile au fost marcate de Mihai 4, Ivan 2, Panait 2, Stăncioiu 1, Ioniță 1, Zamfir 1.

La final, campionii de zonă au sărbătorit cu șampanie și au primit un trofeu din partea președintelui CS Dinamo, George Cosac, care i-a felicitat și le-a urât succes în carieră.
În urma clasării pe prima poziție, CS Dinamo ar putea lua în calcul înscrierea echipei de juniori A în sezonul viitor al Ligii Elitelor FRF. Deocamdată, sunt studiate toate detaliile legate de acest aspect.
Felicitări sportivilor, antrenorilor Marius Oprișan și Ionel Augustin (coordonatorul centrului), Eduard Chermeș (șeful secției) și tuturor celor care au contribuit la acest rezultat. Performanța este demnă de remarcat, cu atât mai mult cu cât CS Dinamo a abordat întregul sezon cu o echipă formată din jucători născuți în 1998, cu un an mai mici decât vârsta maximă impusă de regulament la juniori A.

CS Dinamo, ediția 2015-2016 (campioană zona 3): Florin Iancu, Bogdan Papugiu, Nicolae Costache, Robert Bondoc, Cristian Bucur, Robert Ivan, Tiberiu Subțirică, Samuel Stăncioiu, Costinel Mihai, Andrei Ioniță, Bogdan Bar, Horia Ciobanu, Robert Niculae, Dinu Panait, Vlad Manta, Mădălin Puiu, Claudiu Zamfir, Silviu Dragomir, Mihai Budică, Iulian Ciobanu, Andrei Dănilă.

CS Dinamo, 26 mai 2016
Săptămâna 7-13 septembrie 2026
Handbal. EHF Champions League (etapa 1), joi 10 septembrie, ora 19:45: Dinamo – Montpellier Handball (Franța). Sala Polivalentă Ioan Kunst Ghermănescu București
Handbal. Liga Națională (etapa 2), vineri 11 septembrie, ora 18:00: Dinamo – Steaua. Sala Dinamo, TVR
Fotbal. SuperLiga Romania (etapa 9), vineri 11 septembrie, ora 21:00: Csikszereda – FC Dinamo 1948
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 14), vineri 11 septembrie, ora 16:00: Rapid – Dinamo. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
Polo. Cupa României – turneul final, 9-13 septembrie, Focșani
Fotbal. Liga 2 (etapa 7), sâmbătă 12 septembrie, ora 11:00: CS Dinamo – Concordia Chiajna. Stadion Colentina
Baschet. Meciuri de pregătire, Memorialul George Ziguli, 11-12 septembrie, Pitești: 11 septembrie vs CSU Sibiu; 12 septembrie vs FC Argeș Pitești
Volei feminin. Meciuri de pregătire în Grecia, Panionios vs Dinamo (11-12 septembrie)
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI