| Handbal masculin - Liga nationala 2012-2013, etapa a 12-a |
|
Dinamo Bucureşti - HCM Constanţa: 22-32 (9-20) Este greu să începi cu o mentalitate de învingător, o confruntare - chiar dacă ea se dispută pe teren propriu - cu lidera clasamentului, în condiţiile în care te afli la polul opus al ierarhiei. Acesta, credem noi, a fost şi motivul pentru care în partida de sâmbătă, de la Buzău, contând pentru etapa a 12-a a clasamentului, Dinamo a fost rapid depăşită la puncte, prima repriză încheindu-se la o diferenţă de 11 puncte în favoarea constănţenilor. Repriza a doua a adus mai mult echilibru în joc iar echipa noastră, dezinhibată în faţa unui scor care nu-i mai dădea nicio şansă, a evoluat mult mai degajat, reuşind chiar până la finalul acesteia să marcheze cu un gol mai mult decât oaspeţii (scorul reprizei: 13-12), insuficient însă pentru a întoarce soarta partidei. Deşi a pierdut meciul, prin evoluţia din cea de-a doua repriză Dinamo a demonstrat faptul că este capabilă, aşa cum spuneam şi în avancronică, să ţină piept oricăriei echipe din campionat iar noi credem că, prin rezultatele viitoare, această echipă va reuşi să se detaşeze de zona întunecată a clasamentului, acolo unde se află, în prezent, în mod absolut nemeritat. Autorul articolului: Florin Nan - CS Dinamo, 4 februarie, ora 1000 |
| Handbal masculin - Liga nationala 2012-2013, etapa a 9-a |
|
U Poli Timişoara - Dinamo Bucureşti: 31-21 (15-10) Nici echipa de handbal masculin a Clubului nostru nu pare capabilă, pentru moment, să depăşească seria neagră a înfrângerilor suferite în actuala ediţie de campionat, astfel că şi partida desfăşurată sâmbătă, 24 noiembrie, la Timişoara, a decurs în acelaşi registru. Chiar dacă aveam ceva speranţe într-un rezultat pozitiv având în vedere că era o confruntare între 2 echipe din a doua jumătate a clasamentului, totuşi timişorenii şi-au făcut bine treaba obţinând victoria în două reprize care au semănat foarte bine între ele, cel puţin din punct de vedere al evoluţiei scorului. Următoarea etapă este planificată abia peste 3 săptămâni când echipa noastră se va deplasa la Odorhei pentru a se confrunta cu formaţia poziţionată pe locul 5 al clasamentului. Autorul articolului: Florin Nan - CS Dinamo, 26 noiembrie, ora 1030 |
| Handbal masculin - Liga nationala 2012-2013, etapa a 7-a |
|
Dedeman Bacau – Dinamo București: 42-23 (22-14)
Formația noastră a intrat în joc resemnată parcă de faptul că întâlnește, în deplasare, cea mai bună echipă a campionatului iar când intri în teren cu o asemenea atitudine, în fața Bacăului, nu te poți aștepta la un rezultat mai bun. Urmează să vedem care va fi reacția antrenorilor dinamoviști după această partidă, încă din etapa viitoare. Autorul articolului și foto: Mihai Neacșu – CS Dinamo, 11 nov. ora 1045 |
| Handbal masculin - Liga nationala 2012-2013, etapa a 6-a |
|
Dinamo București - CSM Ploiești: 32-26 (15-10)
Alb-roşii au demonstrat în acest meci că evoluţia bună din etapa precedentă, când doar lipsa de experienţă a unor tineri jucători i-a privat de un rezultat favorabil la Tg Jiu, nu a fost doar un foc de paie şi că sunt pe o pantă ascendentă. Echipa s-a mobilizat exemplar şi nu a dat speranţe oaspeţilor decât în primele 5 minute, când aceştia conduceau cu 3-2. Apărarea agresivă şi forma bună a portarului Borodi i-a pus în dese rânduri în dificultate pe ploieşteni şi numai reuşitele de excepţie ale lui Enescu au făcut ca aceştia să mai rămână în joc până la pauză. Evoluţia scorului în prima repriză a fost următoarea 2-3 în minutul 5; 7-3 în minutul 11; 8-6 în minutul 20; 11-7 în minutul 26 și 15-10 în minutul 30. În partea a doua a jocului, echipa dinamovistă nu a mai lăsat nicio speranţă adversarului, recuperând foarte multe mingi în apărare, punctând decisiv pe contraatac şi faza a II-a, dar şi din atac poziţional prin combinaţii foarte spectaculoase. De remarcat şi apetitul de gol al lui Capotă care reuşeşte să marcheze şi în această etapă nu mai puţin de 10 goluri. Dorinţa de spectacol, dar şi introducerea pe teren a mai tinerilor Ivan, Constantin şi Vasile a făcut ca diferenţa să fie la final de doar 6 goluri. Iată şi evoluţia scorului în repriza a doua: 17-11 în minutul 32; 21-12 în minutul 38; 26-14 în minutul 43; 28-18 în minutul 48; 30-20 în minutul 53; 30-22 în minutul 56; 32-26 în minutul 60. Read more... [Handbal masculin - Liga nationala 2012-2013, etapa a 6-a] |
| Handbal masculin - Liga nationala 2012-2013, etapa a 5-a |
|
Pandurii Tg.Jiu –Dinamo București: 29 -22 (14-14) Dinamo a avut un meci greu sâmbătă, în cea de-a 5-a etapă a campionatului, la Tg. Jiu unde nu câștigă multe formații. În ciuda înfrângerii suferite, putem spune că echipa noastră nu a jucat foarte rău, având în vedere inclusiv faptul că, în minutul 52, scorul era 22-22. Lipsa de experiență a tinerilor hanbalisti dinamoviști și-a spus însă cuvântul în timp ce varsta jucătorilor mai experimentați nu le mai permite acestora să ducă un meci întreg în teren. La felul în care începe să arate jocul elevilor antrenorilor Bota și Ene, suntem convinși că vor veni, în curând, și victoriile mult așteptate. Autorul articolului: Mihai Neacșu / CS Dinamo, 15 octombrie, ora 300 |
Page 162 of 169
<< Start < Prev 161 162 163 164 165 166 167 168 169 Next > End >>Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI