Clubul Sportiv Dinamo deplânge trecerea în neființă a marelui handbalist român MIRCEA COSTACHE II, dublu campion mondial (1961 și 1964), medaliat cu bronz la CM din 1967, vicecampion mondial universitar în 1968, câștigător al Cupei Campionilor Europeni cu Dinamo în 1965 și de opt ori campion național în tricoul "alb-roșu". Mircea Costache II s-a stins din viață noaptea trecută, la vârsta de 75 de ani, în urma unor probleme cardiace majore.
"A fost un jucător uriaș, atât din punct de vedere al valorii sportive, cât și umane. A făcut parte din prima generație mare a handbalului românesc și a marcat golul victoriei din finala mondială din 1961, cu Cehoslovacia, care ne-a adus prima medalie de aur", a declarat fostul campion mondial Valentin Samungi. "A fost un pivot talie mondială la vremea respectivă. Avea o priză extraordinară a mingii și un simț al porții deosebit. Am mai pierdut un mare campion, de care oamenii au uitat în ultimii ani", a declarat o altă mare glorie a handbalului românesc, Marin Dan.
După ce a încheiat activitatea sportivă, la finele anilor 60, Mircea Costache II s-a dedicat muncii de antrenor, cea mai mare parte a carierei desfășurând-o în străinătate, ca selecționer în Algeria și Portugalia. A fost decorat în România cu Ordinul Muncii în 1961, Medalia Meritul Sportiv in 1964, Medalia Serviciu Credincios in 2001. În Portugalia a primit, în 1993, Medalia Bune Servicii Sportive. A fost Maestru Emerit al Sportului.
Dumnezeu să-l odihnească!
CS Dinamo, 16 februarie 2016
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI