Liga Campionilor, etapa 9: Dinamo – ABC UMinho Braga 35-29 (20-15)
Dinamo și-a luat la revedere în fața propriilor suporteri de la Liga Campionilor cu o victorie frumoasă, obținută pe 1 decembrie în meciul cu ABC Braga. Alb-roșiii și-au luat astfel revanșa în fața portughezilor, după înfrângerea din tur (32-34) și au sărbătorit perfect Ziua Națională a României. 1500 de suporteri au fost alături de handbaliști la acest meci.
Chiar dacă niciuna dintre echipe nu mai avea șanse de calificarea în barajul pentru optimi, Dinamo și Braga au făcut un joc frumos, deschis, perfect pentru un final de campanie. Ambele mai au câte un joc de disputat în Grupa D, alb-roșiii urmând să închidă grupa cu o deplasare la Istanbul, în februarie.
Dinamo a controlat jocul cu ABC Braga, fără niciun fel de probleme, chiar dacă oaspeții au avut avantaj pe tabelă în debut, 1-3 (min. 4). Cu o apărare bună, jucătorii antrenați de Eliodor Voica și Sebastian Bota au recuperat minge după minge și au înscris spectaculos, cu un lider incontestabil. Sajad Esteki a adunat la final 14 goluri, devenind cel puțin până la disputarea celorlalte meciuri din etapă, golgeterul la zi al Ligii Campionilor, cu 68 de goluri.
Dinamo a egalat în minutul 7 (3-3) și a trecut în avantaj: 8-4 (min. 13), 10-5 (min. 15) și 14-7 (min. 20). La pauză, s-a intrat cu avantaj de cinci goluri, 20-15.
În partea a doua, ABC Braga s-a apropiat la trei goluri, dar Sajad Esteki a menținut ritmul. Cu două recuperări și alte câteva goluri, plus câteva intervenții ale lui Irimuș, diferența a crescut la plus nouă, 31-22 (min. 50). Pe final, Dinamo a mai redus ritmul, dar fără să piardă meciul de sub control. Alb-roșiii au obținut astfel cea mai concludentă victorie din istoria participărilor în Liga Campionilor, în actualul format. Dinamo nu a putut miza la acest meci pe Ciprian Șandru, care a acuzat o viroză în zilele dinaintea jocului.
Eliodor Voica: ”Cred că ambele echipe merită felicitate pentru acest joc. Toți eram conștienți că nu mai era o miză foarte puternică. În plus aș dori să felicit jucătorii noștri pentru că au abordat această partidă responsabil. Mai mult, trebuie să mulțumim încă o dată publicului, care ne-a fost alături și ne-a susținut, chiar și în această zi specială pentru noi, pentru toți românii. Mi-ar plăcea să câștigăm cât mai mult din această experiență, a fost prima noastră participare în Liga Campionilor, și aș dori să punem în practică și în campionat ce am văzut și ce am învățat”.
Dinamo: Irimuş, Grigoraş - portari; Capotă 1, S. Esteki 14, Asoltanei 4, Cîmpan, Şania, Mironescu 1, Savenco 3, Ragot. Şandru, A. Esteki 5, Mocanu 2, Bera 1, Vrankovic 3, Mousavi 1. Antrenor: Eliodor Voica
Braga: H. Gomes, Ribeiro - portari; Rocha, Marques 2, Bandeira 1, Branquinho 2, Spinola 7, Andrade 7, Pereira 7, Goncalves, A. Gomes 2, Albuquerque 1, Silva. Antrenor: Carlos Resende
Clasament după 9 etape: 1. Nantes - 15 p, 2. Motor Zaporojie - 13 p, 3. Besiktas - 9 p, 4. Dinamo - 8 p, 5. Holstebro - 5 p, 6. Braga - 4 p.
CS Dinamo, 06 decembrie 2016
27 noiembrie - 3 decembrie 2023
Handbal. EHF European League (etapa 5), 28 noiembrie, ora 19:45: HC Izvidac (Bosnia Herțegovina) - Dinamo. DigiSport, Prima Sport
Volei masculin. Challenge Cup (16-imi, manșa retur), 29 noiembrie, ora 19:00: Olanda - Numidia VC Limax Linne (Olanda)
Handbal. Liga Națională (etapa 13), 1 decembrie, ora 17:30: CSM București – Dinamo. Se dispută în sala Dinamo
Volei feminin. Divizia A1 (etapa 9), 2 decembrie, ora 14:00: Dinamo – FC Argeș. Sala Dinamo
Volei masculin. Divizia A1 (etapa 8), 2 decembrie, ora 17:00: Dinamo – Unirea Dej. Sala Dinamo
Baschet. LNB Getica 95 (etapa 11), 2 decembrie, ora 20:00: Dinamo – Municipal Galați. Sala Dinamo
Fotbal. Liga 3, seria 4 (etapa 15), 1 decembrie, ora 14:00: Aro Muscelul Câmpulung - Dinamo
Polo. Superliga (etapa 7), 2 decembrie, ora 20:00: Dinamo – Rapid. Bazin Anatolie Grințescu Dinamo
Box. Campionatul Național de tineret, 28 noiembrie – 2 decembrie, Bacău
Sâmbătă 04.11 si duminică 05.11, programul de agrement înot va fi următorul:
Sâmbătă: 14:00-18.30
Duminică: 11.00-19.00
Programul grupelor de inițiere înot rămane neschimbat.
Va mulțumim pentru înțelegere.
CS Dinamo