Liga Națională, etapa a 2-a: CSM București – Dinamo 28-31 (15-10)
Dinamo s-a impus sâmbătă, 7 septembrie, în deplasare la CSM București, și are punctaj maxim în startul noului sezon, după două etape. Alb-roșiii au înscris nu mai puțin de 21 de goluri în repriza secundă.
Campionii au avut un început de meci mai ezitant, în atac și în apărare, ceea ce le-a permis gazdelor să se desprindă la 15-10 la pauză. Jocul a fost destul de dur în primele 30 de minute. Alouini s-a ales cu capul spart, iar trei jucători au primit cartonașul roșu direct: Bannour (Dinamo), Ramba și Militaru (CSM București).
Accidentarea lui Alouini și ieșirea prematură a lui Bannour a produs schimbări în echipa alb-roșie. Cum Vujic a lipsit la acest meci, din cauza accidentării din prima etapă, antrenorii Ștefan Constantin și Sebastian Bota l-au trimis pe postul de coordonator pe Raul Nantes Campos. Aflat la primul meci oficial pentru Dinamo, brazilianul a avut nevoie de o scurtă perioadă de acomodare, după care a fost unul dintre punctele forte ale reprizei secunde.
În partea a doua, Missaoui a apărat excelent (17 intervenții), Mousavi a fost imbatabil pe semicerc (10 goluri în total), iar Dinamo a revenit de la minus 5 la plus 5 pe tabelă. În minutul 51, tabela arăta 26-21 pentru campioni.
Dinamo a gestionat bine finalul și s-a impus fără probleme, la diferență de trei goluri.
Dinamo: Missaoui, Heidarirad, Lazăr – Mousavi 10, Nantes 6, Kuduz 5, Gavriloaia 4, Bannour 2, Alouini 1, Asoltanei 1, Negru 1, Zulfic 1, Savenco, Hossu, Dima.
Pentru CSM București au marcat: Georgievski 8, Bizău 8, Criciotoiu 5, Ramba 2, L. Caba 2, A. Esteki 2, Fotache 1.
În etapa a treia, Dinamo va juca acasă, pe 15 septembrie, cu HC Dobrogea Sud Constanța. Până atunci, pe 12 septembrie va avea debutul în Liga Campionilor, în deplasare la Kadetten Schaffhausen (Elveția).
CS Dinamo, 7 septembrie 2019
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI