Echipa masculină de polo Dinamo și-a definitivat lotul în vederea noului sezon competițional. Cea mai titrată echipă din România, cu 32 de titluri în palmares la nivel de seniori, va continua strategia lansată în ultimii doi-trei ani, aceea axată pe jucători români tineri, de perspectivă. De altfel, proiectul Dinamo este sută la sută românesc.
Față de sezonul trecut, sunt modificări importante la nivelul lotului. S-au întors doi jucători formați la CS Dinamo, Daniel Teohari (inter dreapta) – component al naționalei de seniori a României, campion național de juniori la Dinamo cu generația de 1993, și David Bota (centru) – și el component al naționalei de seniori, campion la juniori cu generația 1996 (el fiind născut în 1999). Teohari a jucat în ultimele două sezoane la Steaua, iat David Bota vine după un sezon la Sportul Studențesc Corona.
Tot la capitolul veniri, s-au alăturat lotului patru jucători tineri, foarte promitatori: Andrei Drăghici (Sportul Studențesc), Dorin Condrat (român crescut la Mestrina/Italia), Alexandru Albu (Sportul Studențesc) și Șerban Abrudan (Steaua). Pe lângă aceștia, patru jucători au fost promovați din pepiniera proprie, Adrian Mihăluță, Rareș Țaga, Peter Kari și Stanislav Fornea, care evoluează și pentru echipa de juniori a CS Dinamo.
La capitolul plecări, lista îi cuprinde pe Marius Țic, Andrei Prioteasa, Tudor Fulea și Alexandru Simion. CS Dinamo le mulțumește celor patru pentru contribuția din ultimii ani și le dorește succes mai departe.
Structura echipei masculine de polo care va ataca sezonul competițional 2018-2019 este următoarea:
Șerban Abrudan, Vlad Dragomirescu, Radu Buică, Demeter Szilard, Ionuț Vrânceanu, Constantin Marian, Daniel Teohari, Rareș Țaga, David Bota, Andrei Iliescu, Adrian Mihăluță, Theodor Filotti, Alexandru Albu, Peter Kari, Andrei Drăghici, Stanislav Fornea, Dorin Condrat, Ricardo Sachetti (pentru Filotti și Sachetti se așteaptă decizia finală de la Triumf de împrumut, așa cum s-a întâmplat și sezonul anterior).
Antrenorii echipei: George Georgescu și Berttini Nenciu
Alexandru Matei, managerul echipei: ”Dinamo continuă ideea proiectului sută la sută românesc, de formare a unei echipe puternice, de viitor, alături de un nucleu format în ultimii ani. Dorim să tragem astfel un semnal de alarmă asupra numărului mare de jucători străini din campionatul intern, fapt ce se reflectă în mod direct în pefomanțele echipei nationale”.
CS Dinamo, 12 august 2018
Săptămâna 19-25 octombrie 2026
BASCHET. FIBA Europe Cup (etapa 3), marți 20 octombrie, ora 21:30: Coretec Oostende (Bel) – Dinamo. Live YouTube FIBA
HANDBAL. EHF Champions League (etapa 5), miercuri 21 octombrie, ora 19:45: Dinamo – SAH Aarhus. Digi Sport / Prima Sport
RUGBY. Cupa României (etapa 3), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
VOLEI MASCULIN. Divizia A1 (etapa 1), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: SCMU Craiova - Dinamo
VOLEI FEMININ. Divizia A1 (etapa 2), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: Volei Alba Blaj - Dinamo
FOTBAL. Liga 2 (etapa 11), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: CS Dinamo – Popești Leordeni. CNF Buftea
HANDBAL. Liga Națională (etapa 6), duminică 25 octombrie, ora 17:00: U Cluj Napoca – Dinamo
FOTBAL. Superliga Romania (etapa 13), duminică 25 octombrie, ora 19:00: CFR Cluj – FC Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI
Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link