Superliga, semifinale play-off (meciurile 1 și 2): Steaua - Dinamo 13-4 (4-2, 4-1, 3-1, 2-0) și 9-7 (3-2, 1-2, 2-2, 3-1)
Poloiștii de la Dinamo au început semifinalele Ligii Naționale cu o dublă întâlnire programată pe terenul rivalei bucureștene, Steaua. Campioana a reușit să-și pună în valoarea forța superioară a lotului și a câștigat ambele meciuri (2-0 la general), deși a avut de tras în cea de a doua partidă pentru a-și apropria victoria.
Dacă nu se pot spune prea multe despre prima partidă, dominată clar de Steaua, cel de-al doilea joc a fost mult mai echilibrat. Dinamo a modificat prima tabela (0-1) și a stat permanent în coasta Stelei. La pauză a fost 4-4, iar după trei reprize, 6-6. Apărarea a fost punctul forte al trupei antrenate de George Georgescu și Berttini Nenciu. Din păcate, în repriza a treia, Dinamo a pierdut, pentru trei eliminări, centrul titular, Szilard Demeter, iar acest lucru a contat.
În ultimul sfert, Steaua a reușit să se desprindă la două goluri, 8-6. Dinamo a mai punctat o dată, prin Andrei Georgescu, pentru ca la atacul imediat, Alexandru Simion să fie eliminat (a treia sa penalizare), superioritatea fiind speculată de Steaua, care a închis tabela: 9-7.
Următoarele două meciuri sunt programate în Bazinul Anatolie Grințescu Dinamo, însă meciul patru va mai avea loc numai dacă Dinamo câștigă umătoarea partidă. Se califică în finală echipa care va acumula trei victorii.
Pentru Dinamo au marcat: Dragomirescu 2, Buică 1, A. Georgescu 1 (meciul 1); Fulea 2, A. Georgescu 2, Buică 1, Dragomirescu 1, Vrânceanu 1 (meciul 2).
Foto: Răzvan Păsărică - sportpictures.eu
CS Dinamo, 14 aprilie 2018
(4-2, 4-1, 3-1, 2-0)
Săptămâna 19-25 octombrie 2026
BASCHET. FIBA Europe Cup (etapa 3), marți 20 octombrie, ora 21:30: Coretec Oostende (Bel) – Dinamo. Live YouTube FIBA
HANDBAL. EHF Champions League (etapa 5), miercuri 21 octombrie, ora 19:45: Dinamo – SAH Aarhus. Digi Sport / Prima Sport
RUGBY. Cupa României (etapa 3), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
VOLEI MASCULIN. Divizia A1 (etapa 1), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: SCMU Craiova - Dinamo
VOLEI FEMININ. Divizia A1 (etapa 2), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: Volei Alba Blaj - Dinamo
FOTBAL. Liga 2 (etapa 11), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: CS Dinamo – Popești Leordeni. CNF Buftea
HANDBAL. Liga Națională (etapa 6), duminică 25 octombrie, ora 17:00: U Cluj Napoca – Dinamo
FOTBAL. Superliga Romania (etapa 13), duminică 25 octombrie, ora 19:00: CFR Cluj – FC Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI
Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link