Dinamo București - CSM București: 24-36 (10-19)
Dinamo a pierdut finala play-out-ului Superligii CEC Bank 2012, în fața CSM-ului, în partida desfășurată sâmbătă, 6 octombrie, în complexul de rugby Arcul de Triumf.
Doar în primele minute ale întâlnirii scorul s-a păstrat în limitele echilibrului. În minutul 3, CSM-ul a deschis scorul printr-o lovitură de pedeapsă transformată de Andrei Filip și, imediat, la doar cinci minute distanță, Daniel Stătulescu egalează pentru Dinamo: 3-3. În minutul 15, CSM –ul preia conducerea cu 6-3, printr-un drobgol iar până la finalul partidei păstrează inițiativa atât în joc, cât și pe tabelă.
Dinamoviștii, cu accidentări importante în lot – Tamba, Bărbuliceanu, Rațiu, Mamoc, Adăscăliței – nu au reușit să mai repete evoluțiile bune de până acum, nu au mai avut nici limpezime, nici forța din gramadă care erau armele elevilor antrenorului Demci.
Campionatul se încheie cu Dinamo pe locul șase, dar cu mulți tineri lansați în arena primei divizii și la loturile naționale, fiind posibil ca Petru Tamba să ajungă la o mare echipa din Marea Britanie. În aceste condiții, putem spune că munca antrenorilor dinamoviști a fost utilă.
Fără să fim partizanii unei atitudini de suficiență, trebuie să acceptam că Dinamo a funcționat la un regim de avarie, cu un lot restrâns și format din foarte mulți jucători tineri. Dinamo a demonstrat că se poate și numai cu jucători autohtoni, tineri, și nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi campionatul nostru cu investiții numai în astfel de jucători.
Urmează să înceapă campionatul de rugby în 7, un alt fel de rugby, poate mai spectaculos, care însă va fi sport olimpic din 2016.
Autorul articolului și foto: Mihai Neacșu – CS Dinamo, 7 octombrie, ora 2045
Săptămâna 7-13 septembrie 2026
Handbal. EHF Champions League (etapa 1), joi 10 septembrie, ora 19:45: Dinamo – Montpellier Handball (Franța). Sala Polivalentă Ioan Kunst Ghermănescu București
Handbal. Liga Națională (etapa 2), vineri 11 septembrie, ora 18:00: Dinamo – Steaua. Sala Dinamo, TVR
Fotbal. SuperLiga Romania (etapa 9), vineri 11 septembrie, ora 21:00: Csikszereda – FC Dinamo 1948
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 14), vineri 11 septembrie, ora 16:00: Rapid – Dinamo. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
Polo. Cupa României – turneul final, 9-13 septembrie, Focșani
Fotbal. Liga 2 (etapa 7), sâmbătă 12 septembrie, ora 11:00: CS Dinamo – Concordia Chiajna. Stadion Colentina
Baschet. Meciuri de pregătire, Memorialul George Ziguli, 11-12 septembrie, Pitești: 11 septembrie vs CSU Sibiu; 12 septembrie vs FC Argeș Pitești
Volei feminin. Meciuri de pregătire în Grecia, Panionios vs Dinamo (11-12 septembrie)
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI