Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Volei feminin Volei – Divizia A1, feminin: etapa a XXII-a

Volei – Divizia A1, feminin: etapa a XXII-a

CSM București - Dinamo Romprest București: 3-2 (19-25, 20-25, 25-21, 25-23, 15-8)

VF_33Sâmbătă, 10 martie, s-a consumat și ultima etapă a returului Diviziei A1 la volei feminin. În această ultimă etapă, Dinamo Romprest a întâlnit, în deplasare, echipa CSM București, într-o partidă fără miză în condițiile în care locurile în clasament erau deja consolidate.

Chiar dacă din punctul de vedere al clasamentului nimic nu se mai putea întâmpla, indiferent de rezultatul din teren, meciul din sala Olimpia a oferit numeroșilor privitori un spectacol sportiv atractiv.

Partida a început în nota de dominare clară a dinamovistelor care au condus cu 20-13 pentru ca, pe finalul setului, să încetinească ritmul de joc și să câștige cu un lejer 25-19. În setul al doilea, chiar dacă s-a terminat cu scorul de 25-20 pentru Dinamo, fetele antrenorului Zoran Terzici au condus chiar și cu 16-9 și 18-12, jocul fiind la discreția dinamovistelor.

În setul al treilea, după ce, timp de două seturi, au arătat care este nivelul lor real, dinamovistele s-au relaxat evident, ceea ce a permis CSM-ului să ia conducerea cu 23-10. De la acest scor, cu Marcovici la serviciu, scorul devine 24-21, însă setul se încheie cu 25-21 pentru elevele antrenorului Petrov și 2-1 pe seturi pentru Dinamo.

Setul al patrulea a început în nota de dominare a voleibalistelor de la CSM care câștigă la diferență minimă, cu 25-23. Tie break-ul a aparținut CSM-ului, fiind câștigat cu 15-8 și astfel s-a încheiat și ultima partidă a etapelor de campionat.

De acum, privim înainte, spre play-off-ul care începe miercuri și în care nu mai este loc nici de relaxare, nici de lipsă de concentrare. Dinamo Romprest va juca în faza I cu Unic Piatra Neamț, două partide (prima acasă iar a doua în deplasare) și sperăm să nu mai fie nevoie și de cea de-a treia partidă pentru calificare în faza a II-a.

După cum s-a și văzut în partidele de până acum, campionatul este unul destul de echilibrat, cu echipe de valori sensibil egale, cel puțin în partea superioară a clasamentului, de aceea aceste jucătoare valoroase trebuie să joace ca o echipă unită, legată și cu un lot puternic, pentru că voleiul este în primul rând un sport de echipă.

Le urăm succes fetelor noastre în play-off și sperăm să le felicităm, la final, pentru ocuparea unui loc cât mai bun pe podiumul final.

Autorii articolului: Mihai Neacșu și Florin Nan. Foto: Mihai Neacșu - CS Dinamo, 11 martie ora 1600 

Program Competitional

Săptămâna 19-25 octombrie 2026


BASCHET. FIBA Europe Cup (etapa 3), marți 20 octombrie, ora 21:30: Coretec Oostende (Bel) – Dinamo. Live YouTube FIBA

HANDBAL. EHF Champions League (etapa 5), miercuri 21 octombrie, ora 19:45: Dinamo – SAH Aarhus. Digi Sport / Prima Sport

RUGBY. Cupa României (etapa 3), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo

VOLEI MASCULIN. Divizia A1 (etapa 1), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: SCMU Craiova - Dinamo

VOLEI FEMININ. Divizia A1 (etapa 2), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: Volei Alba Blaj - Dinamo

FOTBAL. Liga 2 (etapa 11), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: CS Dinamo – Popești Leordeni. CNF Buftea

HANDBAL. Liga Națională (etapa 6), duminică 25 octombrie, ora 17:00: U Cluj Napoca – Dinamo

FOTBAL. Superliga Romania (etapa 13), duminică 25 octombrie, ora 19:00: CFR Cluj – FC Dinamo 1948

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise

 banner_carusel_mic_SGG

 Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

Platforma e-Consultare

banner_carusel_mic_e_consultare

Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI

Acord colectiv - raporturi de serviciu

Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link

banner_site_Acord_Colectiv

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 313 guests online