Un articol de Alexandru Enciu (foto – Mihai Neacșu)
Dinamo Romprest - Știința Bacău 1-3 (18-25, 20-25, 25-19, 21-25)
Etapa a treia a Diviziei A1 la volei feminin a programat unul dintre cele mai așteptate dueluri ale sezonului, meciul dintre finalistele ediției trecute de campionat, Dinamo Romprest și Știința Bacău. La fel ca în confruntarea pentru titlu, balanța victoriei a înclinat spre echipa băcăuană, care s-a impus cu 3-1 (18, 20, -19, 21).
Foto: Cărbuneanu este una dintre tinerele de viitor de la Dinamo Romprest
Meciul a avut loc în Sala Polivalentă Dinamo, iar trupa alb-roșie a început în formula Collar, Cărbuneanu, Marcovici, Badea, Germanova, Trombițaș - Manu (libero). Băcăuancele au pus primele trei puncte pe tabelă, dar Dinamo a revenit treptat în joc, în special prin atacurile în forță ale spaniolei Milagros Collar. S-a ajuns la un punct diferență în favoarea oaspetelor, 4-5 și 5-6, însă la primul time-out tehnic Bacăul s-a desprins la 8-5. A urmat o nouă perioadă bună pentru oaspete, care s-au distanțat la 11-6 și 13-8, însă Dinamo a revenit prin patru puncte câștigate consecutiv. Partida s-a strâns din nou, s-a jucat pe muchie de cuțit, cu puncte câștigate alternativ, însă de la 15-16, campioana a profitat de o perioadă favorabilă și s-a dus la 20-15, încheind ulterior conturile cu 25-18.
În prima repriză, antrenorul Ion Dobre a operat două modificări în lotul alb-roșu, introducându-le pe Anisova și pe Ana Maria Ștefan. În setul doi a intrat și coordonatoarea Kapelovies (în locul lui Trombițaș), iar în noua formulă jocul lui Dinamo a început să se schimbe în bine. Bacăul a câștigat și actul secund, cu 25-20, însă trupa alb-roșie a condus cu 9-6 și 14-12.
Setul trei a fost dominat clar de Dinamo. Cu Anisova și Collar bine puse în valoare (ucraineanca a punctat chiar dacă oaspetele au servit numai pe poziția ei, pentru a nu-i permite să atace), vicecampioana s-a desprins de la jumătate și a închis setul cu 25-19.
În setul patru s-a mers cap la cap până aproape de punctul 20. De acolo, oaspetele au fost un pic mai inspirate și s-au desprins decisiv, câștigând în final cu 25-21.
Prima confruntare stagională între Dinamo Romprest și Știința Bacău a revenit echipei mai sudate la momentul disputării jocului. Setul câștigat și echilibrul evident din finalul meciului dau speranțe echipei roș-albe pentru acest sezon competițional.
În etapa a patra, Dinamo Romprest se deplasează la Iași, pentru meciul cu Penicilina.
CS Dinamo, 24 octombrie 2014, ora 23:00
Săptămâna 31 august - 6 septembrie 2026
Fotbal. Cupa României, miercuri 2 septembrie, ora 19:00: Sporting Liești - Dinamo 1948
Handbal. Liga Zimbrilor (etapa 1), joi 3 septembrie, ora 18:00: CSM Constanța – Dinamo
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 12), vineri 4 septembrie, ora 11:00: Steaua – Dinamo. Stadion Ghencea. TVR Sport
Fotbal. Superliga Romania (etapa 8), sâmbătă 5 septembrie, ora 20:30: FC Dinamo – FCSB. Stadion Arcul de Triumf
Fotbal. Liga 2 Casa Pariurilor (etapa 6), sâmbătă 5 septembrie, ora 11:00: Unirea Slobozia – CS Dinamo. Stadion 1 Mai - Slobozia
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI