Prima etapă a actualei ediții a campionatului 2011-2012 a adus astăzi, 1 octombrie, și prima victorie a elevilor antrenorului Daniel Rădulescu. De la prima minge, Roman și jucătorii lui au luat meciul în serios și au condus ostilitățile până la finalul partidei.
25-10; 25-15; 25-17 a fost scorul pe seturi și este clar că Dinamo, din punct de vedere valoric, este mult peste echipa timișoreană, așa încât putem spune că acest joc a fost doar o încălzire binevenită pentru meciurile grele care urmează.
Cu ocazia acestei partide, echipa de volei masculin Dinamo București, prin managerul Dan Drăgușin, împreună cu Fundația Policy Center For Roma and Minorities (fundație pentru programe sociale) au demarat un proiect comun destinat integrării copiilor din familii nevoiașe, în activități cu caracter sportiv. În acest sens, la începutul meciului sportivii de la Dinamo le-au oferit copiilor fanioane și insigne iar la sfârșit s-a făcut o poză de grup. Proiectul va continua și se va dezvolta, fiind preconizate și alte acțiuni ale C.S. Dinamo București, despre care vă vom ține la curent prin intermediul website-ului nostru www.csdinamo.eu
Săptămâna 2-8 noiembrie 2026
Baschet. FIBA Europe Cup (etapa 5), miercuri 4 noiembrie, ora 20:00: Zastal Zielina Gora (Pol) – Dinamo. YouTube FIBA
Volei masculin. Divizia A1 (etapa 3), miercuri 4 noiembrie, ora 17:00: Știința Baia Mare - Dinamo
Polo. Superliga (etapa 5), vineri 6 noiembrie, ora 19:00: CSM Oradea – Dinamo.
Fotbal. Superliga Romania (etapa 15), vineri 6 noiembrie, ora 20:30: FC Argeș – FC Dinamo 1948
Volei masculin. Divizia A1 (etapa 4), sâmbătă 7 noiembrie, ora 15:00: Dinamo – CS U Cluj-Napoca
Volei feminin. Divizia A1 (etapa 4), sâmbătă 7 noiembrie, ora 18:00: Dinamo – CSU Medicina CNUE Tg. Mureș
Baschet. LNBM BCR (etapa 6), duminică 8 noiembrie, ora 18:00: CSO Voluntari – Dinamo FRB TV
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI
Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link