Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home Box

Box

Box. Interviu cu antrenorul Dumitru Dorobanţu, un adevărat coach

Un interviu de George Vescan

box.dorobantuCui îi place boxul şi se gândeşte vreodată la filmul Rocky poate îşi aminteşte şi de antrenorul acestuia, Mickey Goldmill. Sau, cel care a practicat vreodată un sport greu, dar care venea la sală cu plăcere pentru că îl aştepta antrenorul, căruia îi păsa de el, de viitorul său și îl aprecia, va înțelege importanța antrenorului. Cine a cunoscut boxeri bine educați, cu un limbaj civilizat și o purtare cuviincioasă, a simțit că este meritul antrenorului. Maestrul Dumitru Dorobanțu face parte din categoria acestor antrenori cu suflet mare, cărora le pasă de sportivii lor, nu neapărat ca de viitorii mari performeri, ci ca viitori oameni, sănătoşi, educați şi realizaţi. La fel ca și antrenorul lui Rocky, maestrul Dorobanţu crede în potenţialul copiilor. Chiar dacă cei ce intră în sala de antrenament nu arată după standardele parametrilor antropometrici specifici boxul, îi primește și încearcă să le descopere talentul.

Read more... [Box. Interviu cu antrenorul Dumitru Dorobanţu, un adevărat coach]
 
 
Box - Campionatul Naţional pentru cadeţi, Craiova, 25 – 30 noiembrie

CD__015Pugiliștii dinamoviști Vlad Matei și Gherboli Damian  au câștigat titlul de campion național, respectiv pe cel de vicecampion național, în cadrul competiției desfășurate la Craiova, în cursul săptămânii trecute

Deși în sala de box a C.S.Dinamo București se antrenează mai mulți cadeți, antrenorii Napoleon Gheorghe și Dumitru Dorobanțu, au participat la finala Campionatului Național pentru cadeți, cu doar 2 pugiliști pe care, după spusele primului dintre antrenor,i i-a considerat suficient de pregătiți. A fost o competiție puternică, au boxat peste  170 de sportivi pentru a câștiga titlul de campioni la cele 18 categorii de greutate.  

Antrenorul Gheorghe Napoleon, ne-a precizat la sfârșitul cometiției, următoarele: „Matei Vlad este un boxeur foarte talentat, primul său meci a fost cu câteva săptămâni în urmă, când a pierdut. Am corectat gareșelile, a învățat cum trebuie să gândească înainte de un meci pentru ca emoțiile să nu-l tensioneze prea tare, sportivul a fost foarte receptiv și rezultatul s-a văzut imediat în cele  4 meciuri câștigate la acest C.N. De asemenea  Gherboli Damian, este un sportiv muncitor, inteligent și are atitudinea potrivită în ring. Anul viitor vom participa la competițiile pentru cadeți cu mai mulți sportivi. Eu cu maistru Dorobanțu Dumitru nu ne grăbim să avem rezultate rapide la cadeți și juniori deoarece ne trebuie o creștere sănătoasă, fără presiune psihică mare de la vârsta aceasta, deoarece vrem să facem performanță la seniori”.

Autorul articolului: George Vescan. Foto: Mihai Neacșu - CS Dinamo, 3 decembrie 2013, ora 2245

 
 
Box – Campionatul Național de Tineret 2013, finala

CN__001_box_DinOradea a găzduit în acest weekend, finalele Naționalelor de box tineret, ediția 2013, și nu putem spune că, cel puțin din punct de vedere organizatoric, această competiție nu a fost o reușită. Au participat 23 de cluburi din țară și aproximativ 130 de sportivi.

Dinamo a participat la această competiție cu un lot format din cinci pugiliști și anume: Andrei Andreica, Ninel Gheorghe, Vasile Dinica, Alexandru Ionița și Radu Ștefan, sportivi antrenați de Gheorghe Napoleon și Mitica Dorobanțu.  Cu două titluri de campion și un loc trei, echipa Dinamo și-a atins obiectivul propus, dar mai importantă decât acest obiectiv este confirmarea valorii unor tineri de numai 17 ani și a muncii antrenorilor care începe să-și arate roadele.

La categoria 49 de kg., Alexandru Ioniță care practică boxul abia de trei ani, a câștigat titlul național, la fel ca și Ninel Gheorghe la categoria 64 kg. La categoria 81 kg. Andrei Arădoaie a ocupat locul III.

Read more... [Box – Campionatul Național de Tineret 2013, finala]
 
   
Box – Interviu cu Bogdan Juratoni

Juratoni_NapÎntors de la Campionatele Mondiale de box de la Alma Ata (Kazahstan), pe locul V la categoria 75 Kg, Bogdan Juratoni ne-a acordat un interviu în exclusivitate pentru www.csdinamo.ro

Întrebat, cum se obișnuiește cu acest acest loc V la Campionatele Mondiale, Bogdan a răspuns cu toată amărăciunea unui boxeur care a pierdut titlul mult visat: ” pentru mine este o dezamăgire totală, simțeam că pot fi campion dacă nu s-at fi interpus subiectivismul celor care se pare că hotărăsc în mare măsură soarta celor din ring; mă așteptam să fie puțin favorizat, fiind boxeurul țării gazdă, dar așteptările mele au fost depășite și el este campionul oficial”.

Vizibil afectat încă, Juratoni ne vorbește despre planurile sale de viitor: ” Este a doua mare mare dezamăgire după acel meci de la olimpiadă, în care m-am simțit neîndereptațit. Știți în box este multă muncă, sacrificii, pe care nu le poți depăși dacă nu ți se respectă munca, de aceea mă gândesc serios să trec la profesioniști. Nu este îndeajuns să credem în talentul sportivilor noștrii și să le cerem să fie cei mai buni în lume dacă nu le oferim condiții adecvate. Este greu să te bați cu cei mai tari când esti tratat la tine acasă ca un nimeni. Îmi doresc mai mult decât orice să câștig titlul olimpic și mondial, pentru România și pentru Dinamo, clubul meu, dar am nevoie să mi se respecte munca, prin a-mi oferi condiții mai bune”.

Read more... [Box – Interviu cu Bogdan Juratoni]
 
 
Box – dinamovistul Bogdan Juratoni, în sferturi la Campionatele Mondiale 2013

BJuratoni2013Astăzi - 21.10.2013, pugilistul dinamovist Bogdan Juratoni în urma unui meci inteligent, s-a calificat, în cadrul Campionatelor Mondiale de box de la Alma Ata (Kazahstan), în sferturile de finală ale categoriei 75 de kg.  Bogdan Juratoni, l-a învins în optimi pe polonezul Michal Kowalczyk , cu scorul de 3-0.

Antrenorul dinamovist Gheorghe Napoleon a precizat pentru site-ul www.csdinamo.ro : ”Pugilistul polonez este foarte puternic, dar Bogdan i-a găsit punctele slabe, evitându-le pe cele pe care se baza  Michal Kowalczyk.  Juratoni a dominat tehnic și tactic toate cele 3 reprize, din păcate s-a accidentat iar la nas, s-a umflat rău și are dureri. Cu privire la meciul din semifinale, cu Zhanibek Alimhanuly, nu am nici un dubiu că Juratoni va face un meci foarte bun, doar nasul îi poate face surprize neplăcute, în rest, știu ce sportiv am, nu îmi este frică de nimic”.

În sferturi, Juratoni îl va întâlni miercuri – 23.10.2013, pe Zhanibek  Alimhanuly, din Kazahstan. În cazul în care boxerul dinamovist se va califica în semifinale, el va avea medalia de bronz asigurată, ceea ce îl va motiva și mai mult să urce cât mai sus pe podium.

Autorul articolului: George Vescan. Foto: Mihai Neacșu - CS Dinamo, 21 octombrie 2013, ora 2300

 
   

Page 15 of 17

<< Start < Prev 11 12 13 14 15 16 17 Next > End >>

Program Competitional

Săptămâna 4-10 mai 2026

Volei masculin. Divizia A1, FINALA (meci 1), luni 4 mai, ora 18:00: Dinamo – CS Arcada Galați. Sala Dinamo 

Volei masculin. Divizia A1, FINALA (meci 2), marți 5 mai, ora 18:00: Dinamo – CS Arcada Galați. Sala Dinamo 

Baschet. LNBM, play-off sferturi (meci 5), miercuri 6 mai, ora 18:00: Dinamo – Rapid. Sala Dinamo 

Handbal. Liga Națională (etapa 21), joi 7 mai, ora 15:00: SCM Politehnica Timișoara – Dinamo 

Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 5), vineri 8 mai, ora 16:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo (anulat / omolagat cu 5-0 pentru Dinamo)

Fotbal. Liga 2, play-out (etapa 7), sâmbătă 9 mai, ora 11:00: CS Dinamo – ASA Târgu Mureș. CNF Buftea

Fotbal. Superliga Romania, play-off (etapa 8), duminică 10 mai, ora 19:00: Dinamo - FC Argeș. Stadionul Național Arcul de Triumf

Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Initiere/Agrement Tenis

Anunț acces

În vederea efectuării unor lucrări de amenajare a spațiilor exterioare, necesare fluidizării circulației auto în Complexul Sportiv DINAMO București, în perioada 06.05 - 08.05.2026 vom restricționa accesul autoturismelor din strada Barbu Văcărescu.

Mulțumim pentru înțelegere!

ANUNȚ PUBLICITAR

ANUNT_interes_public

CS Dinamo organizează licitații publice deschise cu strigare:

1.mijloace fixe de resort auto (4 autovehicule). Informații AICI

2.Bunuri materiale de resort auto (piese schimb). Informații AICI

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 197 guests online