Medaliata mondială la gimnastică Larisa Iordache a avut parte miercuri de o festivitatea aparte. Sportiva legitimată la CS Dinamo a fost omagiată de zeci de copii la Școla Gimnazială nr. 24 din Capitală, acolo unde Larisa a învățat până în clasa a VI-a. Evenimentul a fost organizat de directoarea Școlii Gimnaziale nr. 24, prof. Adriana Mălureanu, și de prima antrenoare a Larisei, Mariana Câmpeanu.
La ora 9:00, sala de sport a Școlii Gimnaziale nr. 24 era deja plină de elevi, așezați în careu. La mijloc, gimnastele junioare de la secția CS Dinamo o așteptau pe Larisa pentru un mic demonstrativ. Medaliata cu bronz de la Glasgow, din proba individual compus, a sosit însoțită de mama sa și a ales tot intrarea elevilor, nu cea a profesorilor. "Mi-am adus aminte de momentele când veneam eu la școală și de aceea i-am spus mamei să nu intrăm prin față, pentru că m-aș simți ciudat", a declarat Larisa, care imediat ce a intrat în sală a fost înconjurată și îmbrățișată de fetițele de la gimnastică. Au urmat câteva discursuri, care cu greu s-au făcut auzite din vacarmul general, acordarea unor diplome și o demonstrație. La prezidiu s-a aflat și Răzvan Călugăreanu, inspector școlar la ISM București.

Larisa a trăit intens fiecare clipă. "Pentru mine este de fiecare dată emoționant să mă întorc acolo unde am început școala, să mă întâlnesc cu doamna învățătoare. Îmi crește și inima când văd atât de multe fetițe care vin la gimnastică. Se spune că gimnastica îți fură copilăria, dar eu nu sunt de acord. Este o copilărie diferită, un pic mai dură, dar este frumoasă, pentru că vezi multe țări, întâlnești oameni deosebiți de la care ai ce învăța și poți să ajungi un om cizelat și educat din punct de vedere al omeniei, pentru că asta te învață sportul", a declarat Larisa.
La finele acestei săptămâni, Larisa va participa la ultimul concurs al anului, Grand Prix Yomo Cup 2015 la Verona (Italia). "Este un concurs demonstrație, ma voi bucura de această deplasare pentru că orice concurs mă ajută să-mi câștig încrederea în mine. Sper să fac o impresie bună, cum fac de obicei", a mai spus Larisa Iordache.
Vedeta gimnasticii românești a fost așteptată și cu o mini-expoziție de desen, multe teme fiind alese chiar din activitatea sportivă a Larisei. Un exemplu este cel de mai jos.

CS Dinamo, 19 noiembrie 2015
Săptămâna 10-16 august 2026
Înot. Campionatul European de la Paris (David Popovici, Denis Popescu), 10-16 august
Atletism. Campionatul European de la Birmingham (Rareș Toader), 10-16 august
Gimnastică. Campionatul European de la Zagreb (Maria Ceplinschi – competiția senioarelor; Aniela Tudor și Ariana Tamași la junioare), 13-16 august
Handbal. Turneu de pregătire în Portugalia: meciuri cu Benfica Lisabona (marți 11 august) și Aguas Santas (joi 13 august)
Fotbal. Cupa României Betano (turul 3), miercuri 12 august, ora 11:00: SC Popești Leordeni - CS Dinamo. CNF Buftea
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 11), vineri 14 august ora 17:00: Dinamo - SC USMV Timișoara. Stadion Florea Dumitrache (TVR Sport)
Fotbal. Liga 2 (etapa 3), sâmbătă ora 11:00: CS Dinamo – Metalul Buzău. Baza Sportivă Daco-Getica București
Fotbal. Superliga Romania (etapa 4), sâmbătă 15 august, ora 21:30: Rapid – Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI