Campioana europeană Laura Coman (26 de ani) a obținut calificarea la JO 2020 la Cupa Mondială de la Munchen (Germania), unde a stabilit și un nou record european la pușcă 10 metri aer comprimat.
Munchenul pare să-i priască Laurei Coman. Câștigătoare în 2017 la Cupa Mondială din orașul bavarez, Laura și-a asigurat acum, la această competiție, calificarea la JO de la Tokio (s-au acordat câte două locuri pe probă).
Valoroasa sportivă antrenată de Olimpiu Marin s-a calificat în finală de pe poziția a patra, cu 631,6 puncte, nou record european. Înaintea ei s-au situat numai asiatice, două indience și o cinezoaică.
În finală, Laura a tras atât cât a avut nevoie pentru a obține locul cotă. S-a clasat pe locul 5, cu 186,3 puncte, după două sportive din China şi din India, ambele ţări deja calificate cu număr maxim.
„Am fost obosită după calificări, pentru că nivelul a fost foarte ridicat. S-au tras cifre foarte mari şi a trebuit să ţin ritmul. În finală mi-am propus să mă menţin sus, să nu trag vreo cifră mică. După ce am luat locul cota pentru Jocurile Olimpice nu a mai contat. Acum pot să mă pregătesc liniştită pentru Tokio, este un vis împlinit”, a declarat Laura Coman după concurs.
Laura este al doilea sportiv român calificat la JO de la Tokio după Robert Glință (înot). Ambii sunt legitimați la CS Dinamo.
Laura va mai trage la Munchen și în proba de dublu mixt, alături de Alin Moldoveanu. Alin Moldoveanu va trage el în proba individuală la pușcă 10 metri, pe data de 28 mai.
CS Dinamo, 27 mai 2019
Săptămâna 19-25 octombrie 2026
BASCHET. FIBA Europe Cup (etapa 3), marți 20 octombrie, ora 21:30: Coretec Oostende (Bel) – Dinamo. Live YouTube FIBA
HANDBAL. EHF Champions League (etapa 5), miercuri 21 octombrie, ora 19:45: Dinamo – SAH Aarhus. Digi Sport / Prima Sport
RUGBY. Cupa României (etapa 3), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: Dinamo – Steaua. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
VOLEI MASCULIN. Divizia A1 (etapa 1), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: SCMU Craiova - Dinamo
VOLEI FEMININ. Divizia A1 (etapa 2), sâmbătă 24 octombrie, ora 18:00: Volei Alba Blaj - Dinamo
FOTBAL. Liga 2 (etapa 11), sâmbătă 24 octombrie, ora 11:00: CS Dinamo – Popești Leordeni. CNF Buftea
HANDBAL. Liga Națională (etapa 6), duminică 25 octombrie, ora 17:00: U Cluj Napoca – Dinamo
FOTBAL. Superliga Romania (etapa 13), duminică 25 octombrie, ora 19:00: CFR Cluj – FC Dinamo 1948
Centrul de resurse bibliografice în domeniul guvernării deschise. Link informații (AICI)
Platforma e-consultare.gov.ro, dezvoltată de Secretariatul General al Guvernului ca punct unic de acces pentru publicarea informațiilor și documentelor aferente transparenței decizionale și accesului la informațiile de interes public, poate fi accesată AICI
Acord colectiv privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu statut special - polițiști din Ministerul Afacerilor Interne: link