Noutăți:
Română (România)English (United Kingdom)
Home

Mesajul de Anul Nou al doamnei Președinte Elisabeta Lipa

Gânduri bune pentru 2014

La sfârșit de an, o dată cu bucuria sărbătorilor, gândurile ni se îndreaptă spre un bilanț al dorințelor împlinite sau neîmplinite și cu liniștea minții specifică unui sfârșit de cursă, cu bucurie în suflet, se stabilesc noi dorințe pentru anul ce vine.

Anul 2013 a fost un an solicitant, pentru toți cei care suntem implicați în activitatea C.S.Dinamo București și în performanța sportivă, un an greu, pentru că doar prin muncă și sacrificiu se poate construi ceva durabil și frumos. De aceea vreau să le mulțumesc tuturor, sportivilor, antrenorilor și personalului clubului, celor care au făcut posibil ca C.S. Dinamo București,  să obțină cele mai bune performanțe sportive (la nivel național și internațional), comparativ cu celelalte cluburi sportive din România. Deși performanțele sportive din acest an nu se ridică la nivelul rezultatelor din perioada de „aur” a sportului românesc, nu trebuie să ne demotivăm, atâta timp cât știm că fiecare în parte, a făcut tot ce a putut, la nivelul său.

Un alt motiv de satisfacție a reprezentat în acest an, reamenajarea clubului și inaugurarea Sălii Polivalente, o dată cu Aniversarea a 65 de ani de la înființarea C.S.Dinamo București. Pentru aceste realizări doresc să mulțumesc Ministerului Afacerilor Interne, domnului Radu Stroe și tuturor celor care și-au adus contribuția la modernizarea clubului.

Așadar, a fost un an solicitant dar plin de realizări. Privind în viitor, 2014 se anunță un an și mai ambițios. De aceea, consider că avem nevoie să învățăm din greșelile trecute, să fim mai toleranți și mai uniți pentru ca împreună să realizăm lucruri importante.

În așteptarea unui nou an, mai bun,  doresc sportivilor, antrenorilor, suporterilor dinamoviști de pretutindeni cât și tuturor românilor, mulți ani cu sănătate și realizări care să vă facă fericiți!

La mulți ani!

Elisabeta Lipa, 31 Decembrie 2013

Program Competitional

Săptămâna 22-28 aprilie 

Handbal. EHF European League, sferturi de finală (meci tur), marți 23 aprilie, ora 19:45: Dinamo – Skjern Handbold (Danemarca). Sala Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 6), marți 23 aprilie, ora 19:30: FC Botoșani – Dinamo 1948

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 1), joi 25 aprilie, ora : Rapid București – Dinamo

Fotbal. Superliga România, play-out (etapa 7), vineri 26 aprilie, ora 20:00: Dinamo 1948 – FC Voluntari. Stadion Arcul de Triumf

Volei masculin. Divizia A1, finala mică (meciurile 3 și 4), sâmbătă 27 aprilie, ora 18:00, și duminică 28 aprilie, ora 18:00: Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo

Volei feminin. Divizia A1, locurile 7-8 (meci 2), sâmbătă 27 aprilie, ora 17.00: Corona Brașov – Dinamo

Rugby. Liga Națională Kaufland (etapa 3), sâmbătă 27 aprilie, ora : SCM USV Timișoara – Dinamo

Fotbal. Liga 3, play-off (etapa 5), sâmbătă 27 aprilie, ora 17:00: SC Popești Leordeni – CS Dinamo

Baschet. LNB Getica 95, locurile 5-8 (meci 2), duminică 28 aprilie, ora : Dinamo – Rapid București. Sala Dinamo


Academia de Inot Dinamo

Agrement Fitness

Agrement Tenis de Masa

Hidrokinetoterapie

Initiere/Agrement Tenis

ANUNTURI

ANUNȚ

Mâine, 26.04.2024, sala fitness Dinamo se va inchide de la ora 13:00 pentru activități de dezinsecție.

Mulțumim pentru înțelegere!


PROGRAMUL BAZINULUI OLIMPIC ACOPERIT ȘI AL SĂLII DE FITNESS ÎN PERIOADA SĂRBĂTORILOR PASCALE.

BAZIN OLIMPIC ACOPERIT (AGREMENT)

01 - 07.05.2024 – ÎNCHIS

*Valabilitatea abonamentelor se va prelungi cu perioada în care bazinul este închis

SALA FITNESS

04 - 06.05.2024 – ÎNCHIS

IA ATITUDINE

2_InfoCons

Online Guests

We have 173 guests online