|
Atletism. Mihai Donisan, barem olimpic îndeplinit la înălțime (2,29 m) |
|
Săritorul în înălțime Mihai Donisan (26 de ani) a realizat sâmbătă, la Pitești, în cadrul Etapei a II-a a Campionatului Național de seniori, baremul de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio și, totodată, a obținut prezența la Campionatul Mondial de seniori din China (luna august). Atletul dinamovist a reușit să treacă peste ștacheta fixată la 2,29 metri, reușind să atingă standardul de participare pentru prima competiție olimpică a carierei. ”Baremul era chiar 2,29 metri. Sunt foarte fericit și simt că toată munca de-o viață a dat roade. Este un rezultat care mă motivează și mă alimentează cu ambiție”, a declarat atletul. Donisan devine astfel al doilea atlet dinamovist care și-a realizat baremul olimpic, după Marian Oprea.
CS Dinamo, 07 iunie 2015, ora 00:20
|
|
|
Atletism. Marian Oprea a îndeplinit baremul olimpic de ziua lui de naștere |
|

Cel mai valoros atlet român în activitate, Marian Oprea, a împlinit sâmbătă 33 de ani, eveniment pe care l-a marcat printr-o calificare la Jocurile Olimpice de la Rio. Concurând la Pitești în cadrul Etapei a II-a a Campionatului Național, Oprea a reușit o performanță de 17,02 metri, rezultat superior cu 12 centimetri baremului olimpic stabilit de IAAF. Vicecampionul olimpic de la Atena este primul sportiv de la CS Dinamo care și-a asigurat prezența la JO de anul viitor.
CS Dinamo, 06 Iunie 2015, ora 21:25
|
|
Scrimă. Spadasina Loredana Dinu, învinsă pe tabloul de 32 la Europene |
|
La Montreux (Elveția) se desfășoară, în perioada 5-14 iunie, Campionatele Europene de scrimă pentru toate armele, individual și pe echipe. Sâmbătă au fost programate întrecerile feminine la spadă – individual, în care a fost prezentă și dinamovista Loredana Dinu. După ce a trecut de calificări și de primul tur (pe tabloul de 64), unde a câștigat cu 15-5 meciul cu Edina Antal (Ungaria), Loredana Dinu s-a oprit pe tabloul de 32, eliminată de Julia Beljajeva (Estonia), scor 7-15. Loredana va participa și în proba de spadă pe echipe.
Dinamo mai este reprezentat la Europene de Tiberiu Dolniceanu, Ciprian Gălățanu, Iulian Teodosiu (sabie masculin) și Bianca Pascu (sabie feminin).
CS Dinamo, 06 iunie 2015, ora 16:00
|
|
Baschet. Aleksandar Todorov, noul antrenor al echipei Dinamo București |
|
Un articol de Alexandru Enciu (foto - Mihai Neacșu)
Conducerea echipei de baschet Dinamo București a organizat vineri o conferință de presă în care a fost prezentat staff-ul tehnic care va conduce formația alb-roșie la revenirea în Liga Națională. Antrenor principal va fi macedoneanul Aleksandar Todorov (42 de ani), care va fi ajutat de secundul Zeljiko Bugarcic și de directorul sportiv Virgil Căruțașu. Președintele secției este Liviu Puicu, iar reprezentantul sponsorilor – Răzvan Tălămbuță. La conferința de presă a participat și președintele CS Dinamo, Elisabeta Lipă.
Read more... [Baschet. Aleksandar Todorov, noul antrenor al echipei Dinamo București]
|
|
Tenis. Horia Tecău, dublu semifinalist la Roland Garros |
|

Tenismanul dinamovist Horia Tecău (30 ani) a fost prezent în două semifinale la Roland Garros, cel de-al doilea turneul de Grand Slam al anului. Jucătorul aflat pe locul 10 în clasamentul ATP la dublu a ajuns până în penultimul act atât în proba favorită, cea de dublu, cât și la dublu mixt, unde a jucat alături de Katarina Srebonik (Slovenia). La dublu masculin, Horia Tecău a făcut pereche cu Jean Julien Rojer (Olanda). Din păcate, a pierdut ambele semifinale.
Read more... [Tenis. Horia Tecău, dublu semifinalist la Roland Garros]
|
|
Gimnastică. Miruna Cazan, noua steluță alb-roșie: trei titluri la primele naționale din carieră |
|
Un articol de Alexandru Enciu (foto - Mihai Neacșu)

CS Dinamo lansează o nouă steluță pe cerul gimnasticii românești. La finele săptămânii trecute, Buzăul a găzduit Campionatele Naționale de junioare III, competiție ce a însemnat, pentru sportivele de nivel I (9 ani), primul concurs național din carieră. Micuța vedetă a competiției a venit de la Dinamo. Miruna Cazan a câștigat trei titluri naționale și un ”argint” la nivelul I, impunându-se ca un lider al generației sale.
Read more... [Gimnastică. Miruna Cazan, noua steluță alb-roșie: trei titluri la primele naționale din carieră]
|
|
|
|
|
<< Start < Prev 501 502 503 504 505 506 507 508 509 510 Next > End >>
|
|
Page 508 of 718 |