|
Rugby. Flavius Dobre, doar întindere de ligament. ”În trei săptămâni sper să fiu pe teren” |
|
Sâmbătă, 25 aprilie (ora 11:00): Dinamo - CSM Olimpia București
Căpitanul echipei de rugby Dinamo București s-a accidentat la meciul de la Timișoara, de sâmbătă trecută, iar diagnosticul prezumtiv a fost drastic: ruptură de ligamente la genunchi. Ajuns la București, Flavius a intrat pe mâna doctorului Dinu, un bun prieten al său, iar după investigații aprofundate norii negri s-au mai împrăștiat. ”Am doar o întindere a ligamentului colateral. Am început deja recuperarea și dacă totul merge bine în trei săptămâni sper să fiu pe teren, alături de colegi”, a declarat Flavius.
Flavius Dobre (stânga) este un jucător emblematic pentru echipa de rugby Dinamo
Read more... [Rugby. Flavius Dobre, doar întindere de ligament. ”În trei săptămâni sper să fiu pe teren”]
|
|
|
Gimnastică. Andrei Muntean - locul 5 în finala europeană de la paralele |
|
CS Dinamo a fost reprezentată de doi sportivi la Campionatele Europene de gimnastică artistică de la Montpellier (Franța). Cea mai bună clasare i-a aparținut lui Andrei Muntean, locul 5 în finala de la paralele (nota 15.133). La feminin, Diana Bulimar s-a calificat doar în finala de la individual compus, unde a ocupat 10, cu 54.631 puncte. Liderul lotului feminin al României, Larisa Iordache, nu a participat la această ediție a Campionatelor Europene.
CS Dinamo, 19 aprilie 2015, ora 22:45
|
|
Volei masculin. Dinamo, condusă cu 2-0 în finala mică a Diviziei A1 |
|
Meciul 1: SCMU Craiova – Dinamo București 3-1 (27-17, 16-25, 25-20, 25-20) Meciul 2: SCMU Craiova – Dinamo București 3-0 (25-21, 25-16, 25-23)
Voleibaliștii de la Dinamo au cedat primele două meciuri ale duelului pentru medaliile de bronz cu SCMU Craiova. Ambele meciuri s-au disputat în Bănie, sâmbătă și duminică, și s-au încheiat cu victoria gazdelor. Roș-albii au reușit să câștige un singur set, în prima partidă. Finala mică se mută la București, cu două meciuri programate în week-endul următor. Pentru a rămâne în joc, Dinamo trebuie să câștige ambele partide, orice succes al craiovenilor din acest moment aducându-le locul pe podium.
CS Dinamo, 19 aprilie 2015, ora 22:30
|
|
Volei feminin. Divizia A1. Dinamo Romprest, 2-0 la general cu Tg. Mureș |
|
Play-off, locurile 5-6 Meciul 1: Dinamo Romprest – CSU Medicina CSȘ Tg. Mureș 3-1 (25-18, 15-25, 25-15, 25-17) Meciul 2: Dinamo Romprest - CSU Medicina CSȘ Tg. Mureș 3-0 (25-11, 25-15, 25-16)
Voleibalistele de la Dinamo Romprest au pornit cu dreptul în duelul cu CSU Medicina CSȘ Tg. Mureș, în urma căruia se va stabili ocupanta locului cinci în sezonul 2014-2015 al Diviziei A1. Jucătoarele antrenate de Branko Gajic s-au impus sâmbătă și duminică, pe teren propriu, în primele două meciuri ale seriei. Dinamo mai are nevoie de o singură victorie pentru a se ocupa locul 5. Următorul joc e programat la Tg. Mureș pe 25 aprilie.
Ana-Maria Ștefan (în atac) a făcut meciuri bune cu Medicina Tg. Mureș
Read more... [Volei feminin. Divizia A1. Dinamo Romprest, 2-0 la general cu Tg. Mureș]
|
|
Rugby. Superliga CEC Bank, etapa 4. Eșec cu două accidentări |
|
Timișoara Saracens RMC-UVT – Dinamo București 39-15 (22-3)
Rugbiștii de la Dinamo au cedat sâmbătă la Timișoara în etapa a patra a Superligii CEC Bank, scor 39-15 pentru Saracens, însă dincolo de înfrângere cea mai mare pierdere în tabăra roș-albilor o reprezintă cele două accidentări suferite: Flavius Dobre (ruptură de ligamente la genunchi) și Tudorel Bratu (fractură la claviculă). ”Sunt pierderi importante, vom vedea cum vom putea strânge rândurile”, a declarat antrenorul Ștefan Demci.
Sursa foto: Adrian Piclisan (opiniatimisoarei.ro)
Read more... [Rugby. Superliga CEC Bank, etapa 4. Eșec cu două accidentări]
|
|
Baschet. Liga 1. Ziua revanșei: Dinamo – Phoenix Galați |
|
Baschetbaliștii de la Dinamo dispută astăzi pe teren propriu derbyul fazei semifinale a Ligii 1 (Grupa 1 – promvare). Roș-albii vor întâlni pe teren propriu, de la ora 17:00, singura echipă care i-a învins în această fază a competiției, CS Phoenix Galați (81-79 în tur). Cele două echipe se vor lupta și în turneul final de patru, unde se vor obține biletele pentru Liga Națională, așa că meciul de azi va fi unul de moral. Vineri, Dinamo s-a încălzit pentru jocul de azi, câștigând lejer partida cu Rapid, scor 66-90.
CS Dinamo, 18 aprilie 2015, ora 9:45
|
|
|
|
|
<< Start < Prev 521 522 523 524 525 526 527 528 529 530 Next > End >>
|
|
Page 522 of 720 |