| 02.06. Lupte, Alexiuc și Hinoveanu, campioni naționali |
|
Sportivii dinamoviști Alin Alexiuc (120 kg) și Tomi Hinoveanu (71 kg) au cucerit titlul național la competiția desfășurată la Târgu Mureș în perioada 30 mai - 1 iunie 2014. Pe lângă cele două titluri, CS Dinamo a mai punctat prin două locuri trei, reușite de Florin Spac (120 kg) și Paul Olteanu (80 kg). |
| Lupte - Memorialul Alexandru Ruszi, 2013 |
|
Maestrul Alexandru Ruszi este o parte din istoria secției de Lupte Greco-Romane a C.S.Dinamo București, a început antrenoratul la Dinamo în anul 1955, a antrenat și educat cu multă pasiune sute de copii și juniori care au pășit în sala de lupte din incinta Clubului Dinamo, în perioada 1962-1989 când s-a pensionat. Petre Cărare, antrenor al secției de lupte a C.S.Dinamo București, ne-a spus câteva cuvinte despre acest memorial: ”Sportivii participanți au avut vârste cuprinse între 6 – 12 ani. La acestă vârstă nu au dreptul de a se lupta la concursuri oficiale. De aceea aceste mini competiții sunt bine venite, pentru aș evalua cunoștiințele și a se obișnui cu admosfera de concurs. Noi încercăm să le creăm o admosferă plăcută astfel încât copii să concureze cu plăcere, de aceea le-am pus și un filmuleț la începutul competiției cu istoria luptelor românești care a avut un impact motivant. Următoarea competiție de acest fel o vom organiza la Sf. Nicolae, ca și acum, participanții vor primi diplome, medalii, tricouri cu sigla Dinamo și cadouri”. Read more... [Lupte - Memorialul Alexandru Ruszi, 2013] |
| Lupte - Cupa "Alexandru Ruzsi", Bucureşti - avancronică |
|
La aceasta ediție, întrecerile se vor desfășura la Şcoala nr. 30 din Capitală. Participă copii cu vârste între 12 și 17 ani de la cinci cluburi din București (Dinamo, Steaua, Metrorex, Rapid, și CSS 5) și două cluburi din provincie, respectiv CS Pitești și Câmpulung. Antrenorul Petre Cărare ne spunea că dorește să promoveze luptele în mai multe școli din capitală, Şcoala nr. 30 fiind primul pas al acestui demers, la această unitate de învăţământ urmând să funcționeze o secție permanentă de lupte, echipamentul și logistica necesară pregătirii urmând să fie asigurate de C.S. Dinamo Bucureşti. Autorul articolului şi foto: Mihai Neacşu – CS Dinamo, 6 noiembrie 2013, ora 930 |
| Lupte greco-romane - Campionatul Naţional, Chiajna 2013 |
|
Premergător începerii competiţiei, a fost prezentat noul regulament de către Preşedintele Comisiei de arbitri, domnul I. Lazăr. Despre noul regulament încă e prea devreme să ne pronunţăm; evident, lupta propriu-zisă este mai dinamică, mai alertă, dar nu suntem siguri că, pentru spectatorul neavizat, este la fel de spectaculos de privit. Dinamo a intrat în concurs cu cinci sportivi: Marian Stoica (55 kg.), Virgil Munteanu (60 kg.), Tomi Hinoveanu (74 kg.), Florin Spack şi Alin Alexiuc (120 kg.). Marian Stoica, la 55 kg., a luptat foarte bine până la finala pe care a pierdut-o în faţa sportivului Iulian Grăjdan de la Farul Constanţa. Stoica ar fi putut câştiga şi finala, lăsându-ne impresia că a dominat finalul meciului. Un argint muncit şi meritat pentru Marian. La categoria 60kg., Virgil Munteanu a demonstrat că, în acest moment, este cel mai valoros sportiv al categoriei, dominând clar competiţia. Finala a câştigat-o clar în fata sportivului C. Bulibaşa de la C.S. Bacău. Read more... [Lupte greco-romane - Campionatul Naţional, Chiajna 2013] |
| S-a stins o mare stea a luptelor greco-romane dinamoviste! |
|
NICOLAE MARTINESCU 24.02.1940 - 01.04.2013 S-a stins din viata, legendarul Nicolae Martinescu, una dintre cele mai mari glorii ale sportului romanesc, sportivul care a marcat sportul luptelor din Romania prin rezultate de exceptie.
campion olimpic la Munchen vicecampion olimpic la Ciudat de Mexico multiplu medaliat la Campionatele Mondiale campion european multiplu campion balcanic de 18 ori castigator al titlului national maestru emerit al sportului maestru emerit al sportului din fosta URSS antrenor emerit 27 de ani sportiv la CS Dinamo Bucuresti 8 ani antrenor la CS Dinamo Bucuresti Nicolae Martinescu va ramane in cartea de aur a gloriilor sportive ale CS Dinamo, club pe care l-a slujit cu devotament intre anii 1963 si 1990 ca sportiv , dupa care a activat ca antrenor pana in anul 1998. Iubitorii sportului din Romania se vor mandri intotdeauna cu sportivii de talia acestui inegalabil luptator si tehnician, care va ramane vesnic in amintirea noastra, a tuturor. Corpul neinsufletit va fi depus la Capela Adormirea Maicii Domnului - Vatra Luminoasa - iar incepand din data de 3 aprilie, ora 1800, la Sala de lupte din incinta Complexului Sportiv Dinamo Bucuresti. Ceremonialul de inmormantare va avea loc in data de 4 aprilie, incepand cu ora 1300, la Cimitirul Parohial Andronache. |
Page 18 of 20
<< Start < Prev 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Next > End >>Săptămâna 18-23 mai 2026
Baschet. LNBM, semifinale (meci 4), marți 19 mai, ora 18:00: Dinamo – CSM CSU Raiffeisen Oradea. Sala Dinamo. Digi Sport
Polo. Superliga Suzuki, finala pentru bronz (meci 3), marți 19 mai, ora 20:00: Rapid București – Dinamo. Bazin Giulești
Polo. Superliga Suzuki, finala pentru bronz (meci 4), joi 21 mai, ora 20:00 (dacă mai este cazul): Rapid București – Dinamo. Bazin Giulești
Baschet. LNBM, semifinale (meci 5), vineri 22 mai (dacă mai este cazul): CSM CSU Raiffeisen Oradea - Dinamo. Sala Dinamo. Digi Sport
Fotbal. Liga 2, baraj menținere (retur), sâmbătă 23 mai, ora 11:00: CSC Șelimbăr – CS Dinamo. Stadion Măgura - Cisnădie
Rugby. Liga de Rugby Kaufland (etapa 8), sâmbătă 23 mai, ora 12:00: Dinamo – RC Gura Humorului. Stadion Florea Dumitrache Dinamo
Fotbal. Superliga Romania, play-off (etapa 10), sâmbătă 23 mai, ora 18:00: U* Cluj Napoca – FC Dinamo 1948
În vederea efectuării unor lucrări de amenajare a spațiilor exterioare, necesare fluidizării circulației auto în Complexul Sportiv DINAMO București, în perioada 06.05 - 08.05.2026 vom restricționa accesul autoturismelor din strada Barbu Văcărescu.
Mulțumim pentru înțelegere!