|
Polo – Superliga, ediția 2013-2014. Medaliile de bronz, în meci decisiv |
|
Un articol de Alexandru Enciu (foto – Mihai Neacșu)
Dinamo – Sportul Studențesc 6-8 (1-1, 1-2, 1-1, 1-0 / 2-4 la penaltyuri de departajare). Scor general: 2-2
Lupta pentru medaliile de bronz a rămas deschisă în Superliga de polo și după meciurile 3 și 4 ale finalei mici. Dinamo și Sportul Studențesc și-au împărțit victoriile în weekend, astfel că scorul general a devenit 2-2. Întâlnirea decisivă pentru stabilirea echipei care va ocupa treapta a treia a podiumului în sezonul 2013-2014 este programată pe 30 aprilie, în Bazinul Floreasca din Capitală.
Read more... [Polo – Superliga, ediția 2013-2014. Medaliile de bronz, în meci decisiv]
|
|
|
Handbal masculin – Liga Națională, play-off. Dinamo - caracter și orgoliu! |
|
Un articol de Florin Vasiliu (foto – Mihai Neacșu)
Dinamo București - A.C.S. Potaissa Turda 31-29 (19-10). Scor general: 1-0
În prima partidă din cadrul play off-ului Ligii Naționale de handbal, Dinamo a trecut pe teren propriu de Potaissa Turda, revelația acestei ediții de campionat, ocupanta locului II la finalul sezonului regulat. Alb-roșiii au început în forță partida şi au făcut o primă repriză senzațională. Apărarea a funcționat ireproșabil, nelăsând nicio breșă atacanților adverși, iar aruncările de la distanţă au fost apărate de Dragomir sau Druţu. În aceste condiții, contraatacul şi faza a doua au fost armele cu care băieții noștri şi-au năucit adversarii, marcând gol după gol.
Read more... [Handbal masculin – Liga Națională, play-off. Dinamo - caracter și orgoliu!]
|
|
Handbal - Liga Naţională, play-off: Dinamo - Potaissa Tursa |
|
Un articol de Florin Vasiliu (foto - Mihai Neacşu)
Handbaliştii de la Dinamo intră joi în focurile meciurilor din play-offul Ligii Naţionale.
După o perioadă destul de îndelungată în care a luptat din răsputeri să supraviețuiască în Liga Națională, echipa de handbal Dinamo București a revenit în elită şi cu puţină șansă poate forța o clasare pe podium. Adversara în play off este ocupanta locului II, A.S.C. Potaissa Turda, o echipă foarte incomodă, care se mobilizează exemplar în meciurile cu miză şi care a reușit să termine sezonul regulat fără înfrângere pe teren propriu. Sistemul după care se dispută meciurile în această fază a competiției este "cel mai bun din trei jocuri".
Primul joc se dispută pe terenul echipei mai slab clasate, următorul pe terenul advers, iar în caz de egalitate de puncte după primele confruntări se va mai desfășura un joc pe terenul celei mai bine clasate.
Read more... [Handbal - Liga Naţională, play-off: Dinamo - Potaissa Tursa]
|
|
Canotaj -16 locuri întâi la naționalele de fond |
|
Un articol de Alexandru Enciu (foto - Mihai Neacșu)
CS Dinamo Niro și-a făcut norma de medalii și la Campionatele Naționale de fond, seniori și tineret, la canotaj, competiție desfășurată la Timișoara între 13 și 17 aprilie 2014. Sportivii clubului numărul 1 din România au obținut nu mai puțin de 16 locuri întâi.
Au urcat pe prima treaptă a podiumului:
Dublu rame, masculin: Vasile, Humeniuc, Alexandru Palamariu
Patru rame, feminin: Cristina Ilie, Mădălina Bereș, Adelina Cojocariu, Nicoleta Albu
Read more... [Canotaj -16 locuri întâi la naționalele de fond]
|
|
Volei masculin, Divizia A 1, sezonul 2013-2014: Dinamo, pe podium! |
|
Un articol de Alexandru Enciu (foto – Mihai Neacșu)
Dinamo – SCM U Craiova 3-1 (18-25, 25-21, 25-15, 25-21). Scor general 3-1
Voleibaliștii de la Dinamo au cucerit medaliile de bronz ale ediției 2013-2014 ale Diviziei A1, după ce au închis finala mică, disputată în compania formației SCM U Craiova, cu scorul general 3-1. După două victorii în ”Bănie”, jucătorii antrenați de Daniel Rădulescu și-au permis un respiro în jocul de joi, primul disputat pe teren propriu. Roș-albii au cedat cu 1-3 (25-23, 15-25, 20-25, 18-25), însă au punctat decisiv vineri, meci disputat de asemenea în sala din Complexul Ștefan cel Mare: 3-1 (-25, 21, 15, 21). Dinamo termină sezonul pe podium, după ce se clasase pe locul patru la finele sezonului regulat (Craiova a intrat în play-off de pe poziția a doua).
Read more... [Volei masculin, Divizia A 1, sezonul 2013-2014: Dinamo, pe podium!]
|
|
Rugby – Superliga 2014: Dinamo – CSM Olimpia 16-27 |
|
Text și foto – Mihai Neacșu
Rugbiștii de la Dinamo cresc de la meci la meci, dar rămân deocamdată fără niciun punct în Superliga CEC Bank. Joi, elevii antrenorilor Ștefan Demci și Cristi Hîldan au cedat pe teren propriu în fața echipei CSM Olimpia București, scor 16-27 (3-19), după un meci frustrant, pe care l-au pierdut din cauza unor greșeli individuale și în care au fost peste adversarii lor în repriza a doua.
CSM a deschis scorul încă din minutul 3, prin Filip, care a culcat balonul în terenul de țintă advers după o fază în care apărarea dinamovistă s-a oprit, considerând că a fost o minge scăpată înainte. Același jucător a transformat cu siguranță: 0-7. În minutul 11, Soala (CSM) a fost eliminat temporar pentru placaj întârziat, dar oaspeții au marcat un nou eseu, prin Ispir, care a surprins apărarea adversă descoperită pe linia de treisferturi (transformare Filip): 0-14.
Read more... [Rugby – Superliga 2014: Dinamo – CSM Olimpia 16-27]
|
|
|
More Articles...
-
Polo - Superliga, finala mică, meciul 2: Sportul Studențesc - Dinamo 4-3
-
Polo - Superliga, finala mică, meciul 1: Sportul Studențesc - Dinamo 6-9
-
Volei feminin - Finala Diviziei A1, scor general 1-1. ”Am spart gheața”
-
Volei feminin - Divizia A1: Știința Bacău – Dinamo. Începe marea finală
-
Volei masculin – Divizia A1, finala mică, meciul 1. Dinamo, dominatoare
-
Handbal masculin - Liga Națională, sezonul 2013-2014, etapa 22
|
<< Start < Prev 571 572 573 574 575 576 577 578 579 580 Next > End >>
|
|
Page 577 of 720 |